Străbat bunăvestiri pe tot pământul,
Stârnind în contra lor deșertăciunea.
– La început de lume-a fost Cuvântul
Și mai târziu zidită națiunea –.
La noi au fost Andrei și anonimii
Evangheliști latini și Sfântul Sava.
Doar mai târziu, religia mulțimii
Amestecând cu pleavă pravoslava.
Întâi a fost iubirea, adevărul,
Porunca lui Christos și profeția.
Mult mai târziu a apărut Imperiul
Și încă mai târziu „ortodoxia".
De ce-am lăsat credința strămoșească?
(De ce-au primit străbunii creștinismul?)
Pentru că unii-ncearcă să gândească,
Iar altora le-ajunge zamolxismul.
Suntem mai mult decât Traiani puternici,
Mai mult decât copii de daci învinși.
Suntem creștini și oameni autentici,
Cercetători ai Bibliei distinși.
Mesajul nostru sfânt este sărutul
Pe care ni l-a dat Mântuitorul.
Să se fălească alții cu trecutul,
Căci nouă ne ajunge viitorul.
Chiar Christ, venind din glorii de netimp,
A fost ucis de pizma clericală.
Vrăjmașii ne-au dat nouă-același nimb:
Succesiunea Lui spirituală.
Întâi a fost Czechowski prigonitul
Ce-a convertit Aslanii din Pitești.
Apoi veni Conradi strălucitul,
Pe plaiurile vechi ardelenești.
În Dobrogea, un grup de frați germani
S-au așezat și-au răspândit solia.
S-au scurs o sută douăzeci de ani,
De când sunt adventiști în România.
Căci Dumnezeu a zis: „Să fie clar!
Să fie Demetrescu, Paulini,
Să fie adventism, să fie har,
Să bea din mântuire toți românii!”
Și-au răsărit îndată Păunescu
Și frații Florea, apoi tot mai mulți;
(Povestea veche-a popei Iliescu,
Nicicând nu te mai saturi s-o asculți).
Și-a răsărit hagiul Ivăncică,
Pe care azi o mie nu-l ajung,
Și-n urmă, chiar martiri fără de frică,
Asemenea lui Kling și Oresciuc.
Și-a început potopul de reviste
Ca frunzele de toamnă spulberate,
Și cărți de sub tipare adventiste
S-au semănat prin târguri și prin sate.
În dosul legii ne băteau jandarmii,
Mânați și inspirați știm noi de cine,
Și ne zvârleau prin închisori – zadarnic,
Bisericile-au devenit mai pline!
Apoi Satan cu mască de tovarăș,
Ne-a smuls tiparul și învățământul;
El ne-a vopsit deciziile cu roșu,
Ne-a prins și vistieria și cuvântul.
Dar Dumnezeu nu ne-a uitat o clipă,
Căci multor plăgi am supraviețuit.
În ciuda unei epoci de risipă,
Am rezistat și am întinerit.
Acum la țărm de pace cu primejdii,
Când marea lumii-ncepe-a clocoti,
Ne prindem de Iisus mai cu nădejde,
Și sub pecetea Lui nu vom pieri.
Aici Christos-Cuvântul va lupta
Ca să prefacă-n trandafiri pustia.
Să-I mulțumim că-n bună voia Sa
Există adventism și-n România.
14 dec. 1989
Sursa: http://www.florinlaiu.com/poezie-azs-militanta/blog.php
