O haină
O haină, doar o haină ca să-ți îmbraci făptura
Și să-ți descoperi astfel tot duhul și măsura.
Neascultând, strămoșii pierdut-au haina sfântă;
Noi moștenim rușinea și voia lor cea frântă.
Ce goi venim pe lume, la piele și la minte,
Și goi suntem de credem că slava stă-n veșminte!
Când haina ascultării o lepădăm în grabă
Și punem haina lumii ce-n lume se întreabă,
Suntem tot fii ai cărnii, tot spița lui Adam,
Cu șorțul necredinței purtat din neam în neam.
Cum aș putea să stărui că sunt creștin și lupt,
Când hainele dreptății le port…. pe dedesubt?
E-adevărat, dreptate nu voi avea din haine,
Nici din porunca Legii păzită până-n taine;
Doar harul, numai harul mă scoate din rușine,
Învăluindu-mi viața în izbăviri depline.
Dar harul nu-i un petic ca să-mi cârpească viața
Sau lipsurile hainei, când nu iubesc povața.
Nu, Legea nu se schimbă; croiala ei de veci
O împlinește harul – cu el te-mbracă, deci! –
Căci harul nu se-ndoaie după sentința modei,
Ci zilnic dă putere credinței și metodei.
Cât ești în școala vieții, învață să te-mbraci,
Pe tine și pe-ai casei, apoi pe cei săraci.
O haină! Doar o haină! Ce predică rostește!
Ea spune cum te cheamă, ce duh te stăpânește.
Chiar dacă-odată minte, tu spune adevărul,
Croindu-ți haină nouă precum așteaptă cerul.
O haină! Pentru-o haină, poftirea lui Acan
I-a prefăcut coliba în stog de bolovan.
Asemeni lui, când haina te-arată drept haldeu,
Nu poți să spui, măi frate, că ești din Dumnezeu!
Și-n ziua când tot gândul se va fi dat pe față,
Å¢i-o vor stropi cu sânge talanții grei de gheață.
O haină doar, o haină! Destul ca să te piardă…
Vezi, când ți-alegi modelul, tresari și fii în gardă!
Sursa: www.florinlaiu.com
