La ușa laodiceeană
Eu stau de mult la ușa ta și bat,
Și sun, și deseori te chem pe nume.
Și inima îmi arde neîncetat,
Căci știu cu cât amar te-am căutat,
Dar iată, azi ești tot un om de lume.
De mult aștept la ușa ta, dar tu
Mă prigonești, ținându-mă afară;
Și poate te sfiești ca să-Mi zici „nu”,
Sau, te-ai deprins cu vorba Mea de-acu’,
Iar Eu te-aștept de seară până-n seară.
La ușa ta aștept, aștept de mult,
Și sper, când aud pași de-apropiere,
Dar nu, n-a fost nimic, Mi s-a părut.
O, dacă-ai fi deschis, căci ai putut!
Și iarăși mă trec lacrimi de-njunghiere.
La ușa ta puțin mai stau și-aștept.
Mi-e greu ca să te las pe veșnicie.
Cu glas de Salvator și de Profet,
Bat tot mai des și încă tot mai cred,
Că-ți vei deschide inima târzie.
Deschide-Mi suflet drag, răscumpărat!
Nu-i alt drumeț, ci Însuși Creatorul,
Sunt Fratele mai Mare, Cel uitat,
Christos cu chip de rob, înlăcrimat.
Eu ți-am făcu și casa și zăvorul.
Deschide-acum, deschide-Mi ca să intru
Căci ți-am adus iertări și nemurire.
Nu caut bani, ci altul Mi-e colindul;
Vreau să-ți îndrept în suflet labirintul
Și să revărs mireasmă de iubire!
La ușa ta bat azi nerăbdător,
Iar inima Îmi bate și mai tare,
Când știu că-Mi poți deschide-așa ușor.
Ascultă-Mă și trage de zăvor,
Ia-ți, astăzi, astăzi, hotărârea mare!
Sursa: www.florinlaiu.com
