Huși
Prin ierburile-nnalte, acum cosite,
Sub nuc, pe lângă râpă sau prin vie,
În sunetul viorii ruginite,
Te caut dureros, copilărie.
N-a mai rămas nimic din vechiul zumzet?
Cireșul și salcâmii sunt la loc?
Trecut-au primăverile voioase,
Cu florile de volbură și foc…
Înfierbântați de jocuri, plini de frunze,
Nu mai pofteam nici masă, nici vioară;
Fugeam la poartă să vedem minunea
Cum trec în trap trăsurile la gară.
Copilărie plină de căldură,
De sfântă neștiință și de vis,
Surâs irepetabil al naturii,
Chemare spre cărări de paradis!
Copilărie veșnic căutată,
Neterminată, joc mereu stricat.
– Un frățior aveam și eu odată,
Și niște ochi, dar azi, mai mult oftat. –
Și parcă tot se năruie în preajmă,
De-atâta umblet fad și serios.
Eu am rămas copil și-adânc mă cheamă
Trecutul, să-l urmez desculț, pe jos.
Copilărie, de ispite beată,
Mânjită de mici rele și răsfăț,
Ce mult aș da să te revăd curată,
Din nou să te trăiesc și să te-nvăț!
Am să le spun la pruncii mei mereu,
Că numai azi ocazia e vie,
Să-nvețe să se lepede de rău,
Cât e programul de copilărie.
Sursa: www.florinlaiu.com
