Diasporei (I)
Autor Florin Laiu
Ca soarele care se-nalță
Și-aprinde bolta în zenit,
Așa e îngerul soliei
Cu glasul lui neadormit.
El trece vămi și frontiere
Ca porumbeii și ca norii,
Iar misiunea lui divină
Curând vor ști toți muritorii.
Mesaj de adevăr, de pace,
De dragoste și bucurie,
Avertizarea cea mai tare
Putere din credință vie,
Și încercare și durere,
Cu lemnul crucii alinate…
Dar când vom fi mai slabi pe lume,
Atunci vom fi puternici, frate!
Să ne-ntărim să luăm credință
Din necredința ce sporește,
Și înșeptită biruință
Din ura care ne călește.
Noi suntem necesari ca roua
Ca ploaia pe-un pământ crăpat,
Dacă solia ne e pace
Și-n ea-i Christos crucificat.
În toate cele patru vânturi
Suntem doriți și așteptați.
Nevoia gloatelor ne cheamă,
Iar cerul ne numește frați.
Oriunde ne-am afla pe hartă,
Același Duh să ne inspire,
Chiar despărțiți, noi suntem una
În Dumnezeu și în slujire.
Septembrie 1984
Sursa: http://www.florinlaiu.com/poezie-azs-militanta/blog.php
