Departe sunt de casa mea
Autor Florin Laiu
Departe sunt de casa mea, departe,
Paragină sub gard de paradis;
O clipă infinită mă desparte
De fructul vieții ce mi-a fost promis.
Mi-e dor să văd al vieții râu cum trece
Și-adapă toate gurile-nsetate,
Cum izvorăște limpede și rece
Din tronul Creatorului a toate.
Aș vrea să văd cetatea preaiubită
Și porțile-i ce veșnic sunt deschise;
În țara minunată și dorită
Să se-mplinească tainicele-mi vise.
Mi-e dor de miriadele de îngeri,
De companía lor nevinovată,
De bucuria vieții fără stingeri
Și care nu te-nșeală niciodată.
Și de cei trei care-au sfidat cuptorul,
Neîndoiți de-un rege strâmb și tâmp,
Și chipul lui Iisus Mântuitorul
– Cu El să trec pe-al veșniciei câmp.
Mi-e dor de iubitorul meu Părinte,
De mâna Lui întinsă ca să ierte.
Las vouă-ntreagă porția de linte
Și hrana pentru corbi ce-or să se certe.
Departe sunt de casa mea, departe,
Dar totul va dispare ca un vis.
Voi, munți ai nopții, dați-vă de-o parte,
Să am în fața mea un drum deschis.
Iunie 1970
Sursa: http://www.florinlaiu.com/poezie-azs-militanta/blog.php
