Confesiune
Autor Florin Laiu
Ne pare c-am bătut de-o veșnicie
Deșertul roșu, căutând în van.
La patruzeci de ani de pribegie,
Iată-ne-ajunși aici, lângă Iordan.
Și-ar fi să trecem dincolo-n repaus,
Că prea suntem sătui de rătăciri,
La care an de an ni s-au adaos
Atâtea judecăți și umiliri.
Dar trebuie întâi să ne oprim,
Ca să primim căință și iertare,
Căci nimeni va intra-n Ierusalim
Mânjit de compromisuri și vânzare.
Da, trebuie întâi să-ngenunchem
Și să spălăm la maluri tot trecutul,
S-avem odihnă și să știm ce vrem,
Să-ntâmpinăm curați necunoscutul.
Să trecem iar, în gând, cu tot cu turmă,
Pe la Sinai unde-am fost unși cu mir,
Să nu uităm că am lăsat în urmă
La fiece popas un cimitir.
Să nu uităm că am adus rușine
Sublimei Maiestăți ce ne purta,
Și-am așteptat ca El să Se încline,
În loc să-ngenunchem ‚naintea Sa.
O, cine știe câte oseminte,
Ce stau acum înfipte în pustiu,
Vor învia cu drepții, înainte,
Și nu cu păcătoșii, mai târziu?
Mânjiți de praf îngenunchem și plângem,
Aici, poate la capătul de drum.
La malul apei, umiliți ne strângem
Și mai întâi mărturisim… Acum.
Mai 1990
Sursa: http://www.florinlaiu.com/poezie-azs-militanta/blog.php
