Ce mare ești! Dumnezeiescul har
Nu poate să-mi încapă în cuvinte.
Din sfatul păcii ai rostit hotar
Mai sus de pământeasca noastră minte.
Ce mare ești, iubire nesfârșită:
Cuvântul Veșnic să devină trup,
Când valea lumii-așteaptă să-L înghită,
Aici unde nădejdile se rup!
Din tronul de safir, din sfatul păcii,
Lumină din lumină ai ieșit,
Jertfindu-Te-nnainte de toți vecii,
Și-apoi iubind, iubind pân’ la sfârșit.
O, ce minune ești, speranță sfântă,
În care Dumnezeu și Om sunt una!
Prin Tine Creatorul ne cuvântă
Că S-a unit cu noi pe totdeauna.
Când miezul nopții lumii a bătut,
La multe mii de ani de răzvrătire,
Făgăduința – carne s-a făcut,
Însuflețită-n flăcări de iubire.
Azi voi cânta cu miile de stele,
Că au și credincioșii Împărat;
Surâsul și cununa vieții mele,
Mântuitorul zilnic așteptat.
Nov 1979
http://www.florinlaiu.com/poezie-azs-militanta/blog.php
