Ce-au văzut în casa ta?
Poate-au intrat în casa ta, vreodată,
Vecinii curioși, sau oaspeți rari.
Intrând sfioși și cu privirea roată,
Ei ți-au citit din lucruri viața toată,
Să-ți vadă-n ele chipul cum apari.
Dar ce-au văzut în camerele tale,
În mobila de lux, de zeci de mii?
Deșertăciuni umflate, inimi goale
Și idealuri mici, materiale,
Ce odrăslesc în suflete pustii.
Ce ai tu, mai de preț, ca să le-arăți?
O garderobă plină de modele?
De-aceste trecătoare zeități,
Poți inima și ochii să-ți agăți ?
Vezi să nu pieri și tu, cumva, cu ele !
Fii sigur c-au văzut de la-nceput,
Pe tronul lui înalt, televizorul,
Hipnotizând cu jocul lui plăcut,
Ca să te-nvețe-atât de prefăcut
Prostia și desfrâul și omorul.
Ce șoapte-aud străinii-n casa ta?
Vorbiri de rău și certuri înfundate?
Te-aud țipând pe tine sau pe ea
Și înțeleg ’nainte de-a intra,
Că ești, aha! creștin pe jumătate…
La masa ta, ce văd cei invitați?
Credință, rațiune, ascultare?
O dietă pentru oameni luminați?
Sau gust barbar care aduce-n frați,
Neliniște și somn la adunare.
Iar în garaj, mai ai o biruință
Să le arăți, pe zeul tău temut,
În timp ce-n cer stă scris: „nechibzuință”.
N-ai fost misionar, nu ai credință;
Le-ai arătat și tu, doar ce-ai avut !
Sursa: www.florinlaiu.com
