Bârfa

Mai rea decât fumatul, mai ieftină ca berea
Și care-ți bea, șerpește, încet-încet, puterea,
Aceasta este Bârfa, păcatul cel sus pus;
Să facem adunare și să-l vedem exclus.
Iar dacă vreun frate va mai cânta la fel,
Vom spune fără milă: „Afară și cu el!”
 
Ca banul dat în taină, care-l primește târfa,
Ca lozul cu nimica e vorba rea și bârfa.
Ca porcul de spurcată, ca boala fără leac;
În judecata mare o dau: ce să mai tac?
Căci ea ne roade casa încet ca igrasia,
Setoasă ca ciuperca și mândră ca prostia.
Ah, arătați-mi unul curat de-această vină,
Să stea aici în față, ca să ne dea lumină!
 
Și tu, nu te mai plânge că te-au vorbit de rău!
Poate că meriți frate – nu știe Dumnezeu?
Și știi și tu că-atuncea, ba chiar și altădată
Ai pălmuit pe altul și-acum îți iei răsplată.
Iar dacă crezi matale că ești nevinovat,
Întoarce-ți iar obrazul, de-l ai și-i botezat.
 
Iar tu, care într-una pândești cusur la alții,
Mai bine taie-ți limba și mai iubește-ți frații.
S-o tai adânc, din carne, s-o smulgi din rădăcină,
Din inima lipsită de soare și lumină.
De ce s-o plimbi ca musca prin aburi de gunoaie?
Alungă-i bâzâiala afară din odaie!
Că trântorul, de-i trântor, chiar de nu-ți face miere,
El nu aduce-n casă o altă neplăcere,
Dar muștele îți spurcă și mierea dac-o ai;
De-aceea bârfitorii nu vor intra în rai!
 
Salvează-mă, o, Doamne, de lepra limbii mele;
Când nu se poate altfel, îndeamnă cu nuiele,
Ca să-mi trăiesc credința ca florile de stânci,
Să mă târăsc spre ceruri de-ar fi să urc pe brânci.
Spre ținta vieți mele, spre țara fără nori,
Unde nu-s vorbe rele și nici clevetitori.
Eu voi vorbi de Tine, de mila Ta, de Cruce,
De calea fără seamăn ce-n sânul Tău ne duce!
Ca să mă saturi, Doamne, cu armonia Ta,
Și limba mea, salvată, cântarea ei să-Å¢i dea!

Sursa: www.florinlaiu.com