Autoportret ’88
Stângăcie pe picioare.
Mintea-i stăruie-n văzduh.
Sub lentile, boabe-amare.
Numai piele, os și duh.
Albatros? Caricatură!
Totuși, rupt din Baudelaire.
Nu-i grăbit s-adune ură,
Dar nici bun de luat la cer.
Cei ce nu-l iubiți, uitați-l,
Cei ce-l lăudați, tăceți.
Singur cu-ale lui lăsați-l
– Strigăt mort într-un îngheț.
E mai mult decât se pare,
Mai puțin decât un pic,
Un biet semn de întrebare,
Chiar mai trist decât nimic.
Totuși, e-un rubin sub Cruce,
Floare ca de foc pe spin,
Vers de-apocalipsă dulce,
Picătură de amin.
Din destinul lui cel tainic
Nu se știe cât a stors.
I-a fost dat să fie crainic,
Sau condei al lui Christos ?
Iată-i chipul, jalnic álef
Scris cu bățul pe nisip,
Vers scuipat fără de rimă,
Rugăciune-n care țip.
E-un arcuș cu nouă fire,
Scripcă sughițând de griji,
Doct pân’ la compătimire
Și cu ochi, să zic, proscriși.
E un rug al lui Iehova,
Vers neisprăvit, în chin.
Merita să-ntindem slova
Pentru-așa Lăiu Florin ?
Sursa: www.florinlaiu.com
