An laodicean
Stai lângă drum cu fruntea udă,
Din nou la capăt de ocol,
Că, după înc-un an de trudă,
Ești tot sărac și orb și gol.
Cine-i de vină? N-ai ce spune.
De fapt nici nu te-ai prea luptat.
Ce viață ai de rugăciune?
Trei vorbe spuse lângă pat.
Iar studiul biblic? Nu ai vreme,
Căci timpul este bani și bani
Și necredința se tot teme:
Ce voi mânca peste cinci ani?
Atât de multă-avertizare,
Atât de mari solii de har,
Nu ți-au străpuns urechea tare?
Nu te-au adus lângă altar?
S-a pregătit cu mâini promise
Tot cerul ca să te ajute,
Și-n calea ta au fost trimise
Atâtea suflete pierdute!
Dar câtor orbi le-ai fost lumină?
Pe câți bolnavi ai vizitat?
Câți bani, cerneală sau benzină
S-au scurs pentru apostolat?
N-ai vreme? Teme-te s-o spui,
Ca nu cumva s-o pierzi pe toată.
La pofte ochiul poți să-l pui,
Să faci ce face lumea toată!
Nu te silesc, e treaba ta
Cu ce sămânță semeni clipa.
Dar când speranța va zbura,
Mâhnit îi vei privi aripa.
De-atâția ani, urmându-ți planul,
Te afli printre biruiți.
Nici prin minune ca la anul
Să seceri viață din arginți.
O, de mai poți să iei aminte,
Primește-mi singura povață:
Ia ținta lui Christos în minte,
Că timpul nu e bani ci viață.
Sursa: www.florinlaiu.com
