Rugaciunea lui Ezra
Dumnezeule, sunt uluit; si mi-e rusine sa-mi ridic fata spre Tine!
Caci far’delegile noastre s-a-nmultit deasupra capetelor noastre,
Si greselile au ajuns pana la ceruri, si inima-mi geme-n suspine!
Din zilele parintilor nostri am fost gresiti, si-am fost in dezastre,
Pana in ziua de azi; si din pricina faradelegilor noastre, suferim!
Am fost dati, noi, imparatii nostri si preotii nostri, fara indurare,
In mainile imparatilor straini, prada sabiei si robiei in care traim,
Jafului si rusinii ce ne acopere fata, celor salvati din stramtorare.
Si totusi Domnul, Dumnezeul nostru, El s-a-ndurat de noi acum
Lasandu-ne cativa oameni liberi, si dandu-ne un loc de adapost,
In locul Lui cel sfant, ca sa ne lumineze ochii, pe al vietii drum,
Si sa ne dea putina rasuflare, in mijlocul robiei, ce crunta a fost!
Caci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a parasit in aceasta robie,
A-ndreptat spre noi bunavointa imparatilor Persilor pe negandite
Si ne-au dat o noua putere de viata, ca sa putem cladi cu bucurie
Casa Dumnezeului nostru, ca sa-i dregem, daramaturile pustiite.
Facandu-ne astfel un loc iarasi de adapost in Iuda si la Ierusalim!
Acum ce-am mai putea zice Doamne, dupa aceste lucruri fericiti?
Caci am parasit poruncile, pe care poruncisesi, ca sa le implinim
Prin proorocii Tai, zicand: ,,Tara, in care intrati ca sa o stapaniti,
Este o tara intinata, de necuratiile popoarelor din aceste tinuturi,
Cu uraciunile cu care au umplut-o, dela un capat la altul mereu!
Sa nu dati pe fetele voastre, dupa fii lor, creand noi conjucturi!
Si sa nu luati fetele lor pentru fiii vostri, popor al lui Dumnezeu!
Si sa nu va pese niciodata nici de propasirea lor in viata efemera,
Nici de buna starea lor! Si in chipul acesta, veti ajunge iarasi tari!
Veti manca cele mai bune roade ale tarii, avand masa ospitaliera,
Si o veti lasa pe veci mostenire fiilor vostri intre popoarele mari!
Dupa tot ce ni s-a intamplat, ca popor, din pricina faptelor rebele
Si marilor greseli pe care le-am facut, iata, acum suntem salvati!
O, Dumnezeule! Nu ne-ai pedepsit dupa faptele noastre cele rele!
Se cuvine ca acum, cand ne-ai pastrat pe acesti oameni, scapati,
Sa incepem sa calcam poruncile Tale si sa cadem in necredinta,
Si sa ne-ncuscrim cu aceste popoare uracioase, si sa fim iar orbi?
N-ar izbucni atunci iar, mania Ta impotriva noastra cu usurinta
Pan-acolo incat ne-ar nimici, fara sa lase nici ramasita, nici robi?
Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu esti drept in judecatile Tale,
Iar noi astazi suntem o ramasita de robi, izbaviti dintre popoare!
Iata-ne inaintea Ta, ca niste vinovati, care ne-am ratacit pe cale,
Si din pricina aceasta, nu putem sta-naintea Ta! Da-ne indurare!
Flavius Laurian Duverna
30 Noiembrie, 2007
