Mareata vesnicie

In planul sfant de mantuire
Prin jertfa cea ispasitoare,
S-au pus jaloane de zidire
A vietii iarasi de sub soare.

In Dragostea ce-n Fiul Sau
A vrut din har sa ne-o arate,
Ne-a dovedit, ca pe cel rau
L-a izolat complet la moarte.

Si cand pe cruce-a rasunat
Un strigat tare:,,S-a sfarsit!’’
Tot ceru-atunci s-a bucurat,
Pentru Dragoste, c-a biruit!

Spre stralucirea-ncoronarii
Vegheaza acele lumi create,
Si-asteapta vremile-asezarii
Rodul, luptelor deja purtate.

Si-a tresaltat tot Universul
Caci marea lupta s-a sfarsit,
Ca Vesnicia-si reia mersul
Spre-al ei ideal, desavarsit.

Si in prea mareata vesnicie
A acelei vieti, far-de sfarsit,
O! cea mai placuta armonie
Vom trai in veci, la infinit!

  Autor: Flavius Laurian Duverna