Mama mea
De sed adesea si gandesc
La mama mea cea iubitoare,
Nu am cuvant s-o pretuiesc
In grija sa, nespus de mare.
O! cate sperante nu si-a pus
In dragostea cea cu ardoare,
Prin mica odrasla, ce-a adus
In lumea aceasta trecatoare!
Si, cat de cu drag m-a ingrijit
Purtandu-ma in bratu-i dulce,
Prin dragostea-i de neimplinit
Ce in sufletu-i, a putut duce!
Cu cata-atentie m-a crescut
Prin anii scumpi, ai copilariei,
Si cat de mult, chiar ar fi vrut
Sa-i gust nadejdea bucuriei.
Si eu simteam, dar de-nteles
Ca sa pricep, nu-ntelegeam,
Dar azi in minte, atat de des
Icoana-i clara, vreau s-o am!
Flavius Laurian Duverna
06 Martie, 2008.
