La raurile Babilonului
(Cuprinde Ps. 137.)
Pe malurile incantatoare, ale raurilor Babilonului
Sedeam jos, in captivitatea noastra, si plangeam,
Cand ne aduceam aminte de desfatarile Sionului
Pe un pamant strain, unde straini de dor tanjeam.
In salciile din tinutul acela, cu crengi mirositoare
Ne atarnasem harfele, sa ne inchinam Domnului,
Caci asupritorii nostri, cereau bucurie, in cantare,
Zicand:,,Cantati-ne cateva din cantarile Sionului!”
Cum sa cantam noi cantarile sfinte ale Domnului,
Pe un pamant strain? Ierusalime, daca te voi uita,
Si nu ma voi ruga pentru tine, si binele poporului,
Atunci sa-si uite dreapta mea taria si iscusinta sa!
Sa mi se lipeasca limba de cerul gurii-ntotdeauna
Daca nu-mi voi aduce aminte de tine, in pribegie,
Daca nu voi face din Ierusalim, meditand intruna
Culmea bucuriei mele, culmea fericirii, in veselie!
O! Adu-Ti aminte, o Doamne, de copiii Edomului
Ce ne vreau pieirea trecandu-ne prin foc si para!
Care in ziua nenorocirii noastre si a Ierusalimului,
Ziceau: ,,Radeti-l, radeti-l din temelii” ca sa piara!
Ah, fiiica Babilonului, harazita pustiirii, ca naluca,
Ferice de cine-ti va-ntoarce la fel tot ce ti-ai dorit,
Raul pe care ni l-ai facut! Ferice de cine va apuca,
Pe pruncii tai, si-i va zdrobi de-o stanca de granit!
Flavius Laurian Duverna
25 Februarie, 2008.
