Iubirea
De cand am inteles Iubirea
Ce-n Fiul Tau, Ti-ai aratat,
Am aflat Doamne menirea
Ce-o am fiind rascumparat.
In Ea gasit-am pacea dulce
Ce-am cautat-o cu ardoare,
Si gandind privind la cruce
Am priceput a ei grandoare.
Cand ceru-ntreg a fost golit
De tot ce-a fost marea Iubire,
Pe Terra-atunci, a stralucit
In cea mai frumoasa slujire.
Urcand la Golgota Calvarul
Trudit sub crucea ce ducea,
Ea Si-a baut intreg paharul
Blestemului, ce-o ajungea.
Calcand astfel peste moarte
Vizibil Universului a dovedit,
Ca viata poate-avea iar parte
De tot ce Dragostea, a zidit.
In demnitatea-I maiestoasa
Jertfindu-Se pe-altarul sfant,
Iubirea, a fost clar inteleasa
Si-n ceruri sus si pe pamant.
Cuvinte nu sunt, indeajuns
Iubirea scumpa-a o descrie,
Cu-al Ei focar de nepatruns
Scurgandu-se, din vesnicie.
Si nu sunt, destule inspiratii
In versuri scumpe, a o pune
Caci o! nu exista comparatii
Orice s-ar zice si ar spune!
Iubirea, vesnic va ramanea
Aceeasi flacara arzatoare,
Caci nu-I va stinge nimenea
Puterea Sa cea salvatoare.
Ea, ramane-atat de infinita
Ca si Vesnicul Dumnezeu,
Pe veci, o daruire implinita
Si pururea va dainui mereu.
Flavius Laurian Duverna
01 Octombrie, 2007
