Incumetarea lui Nebucadnetar
Imparatul a luat cuvantul, si a zis; oare, nu este acesta
Babilonul cel mare, care isi inalta turnurile inspre stele?
Pe care mi l-am zidit eu, ca loc de sedere imparateasca
Prin puterea bogatiei mele, si spre slava maretiei mele?”
Nu se sfarsise inca-n totul vorba aceasta a imparatului,
Si un glas s-a pogorat din cer zicand in fata oamenilor:
,,Afla, imparate Nebucadnetar, ca ti s-a luat imparatia!
Si te vor izgoni si te vor alunga din mijlocul neamurilor!
Si vei locui la un loc cu fiarele campului si prin paduri.
Iti vor da sa mananci iarba ca boii, si vei fi in sihastrie,
Si vor trece peste tine sapte vremi pan’ vei recunoaste
Ca Cel Prea Inalt, stapaneste peste-a lumilor imparatie,
Si ca o da cui vrea!” Chiar in acea clipa s-au si implinit
Pentru regele Nebucadnetar cuvintele spuse asupra lui.
El a fost izgonit din mijlocul oamenilor si-a mancat iarba,
Ca boii, si trupul i-a fost udat sapte ani de roua cerului.
Pana ce i-a crescut parul lung, ca si penele unui vultur,
Si unghii ca ghiarele pasarilor, in arsita soarelui de foc.
Dupa trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnetar, rege,
Am ridicat ochii spre cer, si mi-a venit iar mintea la loc!
Am binecuvantat pe Cel Prea Inalt. Am laudat si slavit
Pe Cel ce traieste vesnic, plin de mila in iubirea-I mare,
Pe Cel a carui putere este vesnica si-a carui imparatie
Dainuieste din neam in neam, sub a Lui binecuvantare.
Toti locuitorii pamantului, sunt ca o nimica inaintea Lui!
El face ce vrea cu oastea cerului si locuitorii pamantului,
Si nimeni nu poate sa stea impotriva maniei Lui aprinse,
Nici sa-I zica : ,,Ce faci?” sub intinsul cel larg al cerului.
In vrema aceea mi-a venit mintea-napoi ca si la inceput,
Slava imparatiei mele, maretia si stralucirea mea, toate,
Mi s-au dat inapoi; sfetnicii si mai marii mei iar din nou
M-au cautat! Si am fost pus peste imparatie in dreptate.
Acum, eu, Nebucadnetar, Il laud, inalt si slavesc intruna
Pe Imparatul cerurilor ale carui lucrari sunt credinciosie,
Toate caile Lui sunt juste, toate cararile Lui sunt netede
El poate sa smereasca, pe toti ceice umbla cu mandrie!”
Flavius Laurian Duverna
21 Octombrie, 2007
