Epopeea Ev-Adamica
Orice om ce-aici se naste, pe pamantul blestemat
Poseda, in corpusculul vietii, embrionul de pacat ,
Caci pacatul lui Adam, s-a transmis din era in era,
Transformand puterea vietii, din eterna-n efemera .
Prin ani si veacuri de-arandul, pacatul si-a dovedit
Degradarea asupra varstei, ce-a scazut necontenit,
Caci de unde, la-nceput, se-ajungea pan-la milenii
Varsta in jos a tot scazut, pan-la sapte, opt decenii .
Din puterea cea de viata, pusa-n om de Dumnezeu,
Prin starea-i desavarsita, pacatu-a smuls tot mereu,
Si-omul, si la minte si structura, el a tot degenerat
Ajungand ca sa se intrebe, daca chiar a fost creat?!
Influienta sa nefasta, si-a-nfipt boldul sau puternic
Si-a stricat fiinta creata, dupa chipul Celui Vesnic,
Degradandu-l pana acolo, de in El, a nu mai crede,
Ca-i produs al intamplarii, ca nu de la El, purcede .
Gandiri multe-n ipoteze, mintea oarba, a inventat
Dand nastere la ateism, curent crunt ce-a dominat,
Minti puternic desvoltate, ce-au cazut in fanatism
Dupa care vrand nevrand, au si-ajuns la anarhism .
Secole intregi de-arandul, s-a tot scris si explicat
Caci omul e din maimuta, ca-i stramosu-ndepartat,
Ce intre timp evoluand, dintr-un regn, cel animal,
A ajuns treptat prin vremi, la stadiul cel ancestral .
Neglijand Sfanta Scripura, cu-n raport clar definit
Ca omul de Dumnezeu, dupa al Sau chip l-a zidit,
Mintea rau si-a-ntunecat, nascand multe plasmuiri
Despre Acel, ce-i Creatorul, cu mistere, in insusiri .
La toti cei care-au uitat, ca suntem din Dumnezeu
Le atrage luarea aminte, Cuvantul cel Sfant mereu,
Care, foarte simplu, relateaza, cum familia umana
A cazut din starea-nalta-n pozitia cea mai profana .
Dupa lupta, in confruntare, ce-a produs-o Lucifer
Si-ai sai ingeri, prin razboi, alungat a fost din cer,
Si pentru-a-Si justifica, Dumnezeu sfanta dreptate
Pe pamant i-a ingaduit, lupta s-o dea mai departe .
Dar aici fiind asezat omul, in gradina cea din Eden
Prin ingeri, a fost informat, ca Lucifer e un obscen,
Ca el poate a-i incerca, pe-amandoi sa-i ispiteasca
Sa n-asculte de porunca, si-astfel sa pacatuiasca .
Cand din pomii din gradina, sa manance ei puteau,
Iar la pomul cel din mijloc, interdictie srticta aveau,
Ca din el sa nu manance, ca-atunci sigur, vor muri,
Lucifer, prin mediul sarpe, se incerca spre-ai ispiti .
Si-amagirea cea mai fina, prin vorbiri lingusitoare
Pe loc in Eva a trezit gandul ca faptura zburatoare,
Sarpele ce sta pe ramuri, pretinzand darul vorbirii
Poate el c-are dreptate, mancand din pomul opririi .
Daca el, cari nici-o vorba, nu putea ca sa pronunte
Dupa ce-a mancat din fruct, este-n stare sa enunte,
Lucruri noi, necunoscute, printr-o vorbire-nteleasa
Cum se va simti-atunci Eva, dup-o masa deliciosa?
Poate, va-ntelege de-altfel, cum va fi si cu murirea,
Cand, dupa ce va fi mancat v-a fi prinsa-n fericirea
De a fi intr-o alta stare, mult mai-nalta de cum este
Ajungand pomul oprit, numai chiar simpla poveste .
Si vor fi precum le-a spus, sarpele prin al sau glas
Intocmai ca Dunmnezeu, care-astfel stie-orice pas,
Si gandind la vagi iluzii, a luat fructul, si-a mancat
Si-a vazut ca-ntr-adevar, moartea nu s-a intamplat .
In cel mai mare extaz, vesela, la Adam a si pornit
Si vrajita, cu patos si infocare, indata i-a povestit,
De magnifica intalnire, cu-n sarpe-acum vorbitor
Ce i-a confirmat o taina, cum, c-omul nu-i muritor .
Consternat si constient, Adam sigur si-a dat seama
O! c-acel sarpe zburator, a fost mediu al lui Satana,
Cel ce-a amagit pe ingeri, si-a fost din cer departat
Devenind astfel vrajmasul, lui Dumnezeu, infocat .
In dragostea pentru Eva, viata, Adam si-a examinat
Si-a conchis ca pentru ea, totu-i de-acum blestemat,
N-o fi azi, si n-o fi maine, insa-n a vremii scursoare
Viata ei incet s-o stinge, pentru marea-i neascultare .
Stand in cumpana gandirii, c-acea fiinta minunata
Care alaturi, in companie, il urmase in viata-i data,
Ca se va intampla sa moara, si el singur sa ramana
Nu a putut sa reziste, gandind de-a nu fi impreuna .
Astfel, luand fructul si mancand, repede l-a inghitit
In timp ce fermentul mortii, patrundea in corp tacit,
Sugerandu-i mintii sale, ca nimic n-o sa se-ntample
Pentruca a mancat si Eva, si cu dragostea-i il umple .
Cand dup-aceste momente, cuprinsi fiind de euforie
Ei credeau ca Dumnezeu, legi prea grele le prescrie,
Cand gandeau ca Lucifer, s-ar putea s-aibe dreptate
Ochii indata au fost deschisi, sa se vada, in golatate .
Atunci frica i-a cuprins, si s-au dus sa se-ascunda
Si din frunze de smochin, imprejur, si in stil rotunda,
Imbracaminte si-au cusut, spre-a nu le mai fi rusine
Cand cu Domnul s-o-ntalni, de in viata-i va mai tine .
Si cum printre pomi stateau, ascunsi sa nu fie vazuti,
Cand gandeau ca nimeni altul, nu stie ca sunt cazuti,
Prin hipnotica neascultare de porunca sfanta, divina,
Iata, ca de-odata se aude, un glas venind din gradina .
Ca un susur bland si dulce, se-auzea rostind un nume :
– O, Adame ! Unde esti ? Tu ce-ai fost Rege in lume ?
– Oare, nu cumva s-a intamplat ca vrajmasu-amagitor,
Ti-a intins ascuns ispita, si-ai mancat, si-esti muritor ?
– Iata-ma ! Aicia-s Doamne ! a raspuns din ascunzis
Cu glasul sau stins Adam, soptind, pitulat si pe furis,
– M-am ascuns, fiind tot gol, si-mi e groaza si rusine
Ca sa vin la intalnire .Vesmant, nu mai am pe mine !
– Cine ti-a spus ca esti gol ? Dumnezeu, l-a intrebat :
– Nu cumva porunca sfanta, ce Ti-am dat-o, ai calcat,
Mancand din pomul oprit, ce am zis sa nu mananci?
Printre pomii din gradina, Adam sta-n cugete-adanci .
– Nu eu Doamne-s vinovatul, ci femeea ce mi-ai dat
M-a-ndemnat ca sa mananc, din pomul cel rezervat,
Si stiind ca ea mancase, si-astfel moartea o asteapta
Nevoind ca sa traiesc singur am comis aceeasi fapta .
Adresandu-Se femeei : – Ce-ai facut? El a intrebat,
– Sarpele m-a amagit, si-astfel din pom am mancat !
Apoi sarpelui i-a zis : ,, Iata, intre vite si intre fiare,
Blestemat, din zburator, tu, vei ajunge-o taratoare !”
-,,Vrajmasie voi punea, astazi, intre femeie si tine !
Si cat va dura pamantul, vor fi plansuri si suspine,
Si-n invalmaseala luptei, capul tau, ea-ti va zdrobi,
Cand tu-ntre timp pe la spate, al ei calcai vei ciupi’’
– ,,Voi mari mult suferinta, prin insarcinarea grea !”
I S-a adresat femeii, vinovata, care sedea-n fata Sa,
– ,, Prin dureri copii vei naste, si dorintele s-or tine
De-acum de barbatul tau, care-i stapan peste tine !”
Omului i-a zis atunci : ,, Fiindca acum ai ascultat
De glasul nevestei tale, si din pom fruct ai mancat,
Blestemat este de-acuma, pamantul ce sub privire
Ti l-am dat spre guvernare, ca sa-l ai in stapanire”.
Cu truda si cu sudoare, sa-l lucrezi pentru hranire,
Si-n toate zilele vietii, sa-l simti greu sub osandire,
Spini amari si palamida, in continuu-n el vei vede
Si pe langa atatea fructe, vei manca si iarba verde!”
,, Prin sudoarea fetei tale, painea sa-ti agonisesti,
Pana cand te vei intoarce, in pamant de unde esti,
Caci, din pamant ai fost luat, suflet spre a deveni,
Si sa stii, caci tarana tu ai fost, si tarana iar vei fi!”
Si-atunci Domnul milostiv, le-a facut haine de piele
De-opotriva l-amandoi, si-apoi i-a imbracat cu ele
Zicand : ,, Iata c-acum, omul, este ca unul din Noi,
Dupa ce suflarea-Mi sacra, i-a dat viata din noroi”.
Cunoscand pe langa ,,bine”, si ,, rau”-n miniatura,
Ca sa nu se impotriveasca aparand a lui structura,
Chiar ca Lucifer in ceruri, ce-a suportat alungarea
La fel, si Evei si lui Adam, li s-a facut expulzarea .
Nucumva mana sa-ntinda, sa ia si din pomul vietii
Si-astfel in veci sa traiasca, gustand zorii tineretii,
Dumnezeu i-a dat afara, din frumoasa lor gradina
Punand heruvimi la poarta, inapoi sa nu mai vina .
Si-astfel, El i-a impiedicat, sa nu faca un alt pacat
Si-o sabie invapaiata, se invartea in foc neincetat,
Pazind drumul ce ducea, catre-al vietii maret pom
Unde ar fi vrut Lucifer, sa impinga din nou pe om .
Izgonirea lor afara, din Eden, locuinta prea curata
Trebuia sa implineasca sentinta ce le-a fost data,
Ca omul, sa lucreze pamantul, din care a fost luat
Pana la implinirea vremii, cand, iar va fi restaurat .
Patru mii de ani trecut-au, pana cand s-a implinit
Fagaduinta spusa femeei, prin steaua ce-a rasarit,
Lumii-ntregi ea dand de stire ca Mesia S-a nascut,
Intr-un staul la Betleem, de pastori fiind cunoscut .
Numai ei, si cativa magi, ce-au venit din Rasarit,
Inchinare I-au adus, Pruncului Sfant, ce-au gasit,
Infasat, si in iesle culcat, sa doarma somn linistit
La caldura de-animale, ce prin aburi L-a incalzit .
El a fost samanta sfanta promisa de-atatea veacuri
Ce-a venit sa libereze pe cei pusi de boli in lanturi,
Ce strigau dupa ajutor zilnic si-asteptau la liberare
Si trupeasca si mintala din cea mai grea inchisoare .
El, a fost samanta sfanta, ce-a luptat prin staruinta,
Ca totul sa se implineasca, din sublima fagaduinta !
El a fost Lumina lumii, care-n jertfa-I si-al Sau har
Capul sarpelui zdrobit-a, punandu-Se mortii hotar !
Si-aducand la indeplinire, planul sfant de mantuire
S-a putut reintoarce iarasi, sus in cer in preamarire,
Ca sa faca mijlocirea, si-n sangele Sfant al jertfirii
Sa produca-n veci iertarea, prin Jertfa Neprihanirii .
Astfel, din nou se va instala, dulcea pace-n Univers
Ce-a fost bulversat de criza, cand Lucifer in demers,
A vrut sa fac-o mutare, in guvernarea sfanta, divina
Si in Legea Dragostei, cu libertatea-i mare, deplina .
Si cand cerul si pamantul, de Domnul vor fi-nnoite,
Cand isi vor lua locul lor, in sistemele vaste gandite
Peste tot si pretutindeni, pacea, va domni in Galaxii,
Viata, n-o mai fi intrerupta, in mersul ei din vesnicii!
Flavius Laurian Duverna
07 Septembrie, 2007
