Doua turturele
Sub streasina casutei mele
Cu mult elan si sarguinta,
Inceput-au doua turturele
Sa isi cladeasca locuinta.
Si vreascuri mici si surcele
In trei-patru zile-au carat,
Si-au reusit, facand din ele
Un cuib si-n el s-au asezat.
Si-a fost asa o vreme buna
Si in orice zi de dimineata,
Cantau in triluri impreuna
Cand se desteptau la viata.
Si-L laudau pe Dumnezeu
Cu-aceleasi imnuri-naltate,
Ce rasunau cantand mereu
Pe note-n practica-nvatate .
Si-asa, zilele se scurgeau
Si multumite in cuibul lor,
Prin voie buna-si asteptau
Raspunderi mari, in viitor.
Ele-asteptau ca-n bucurie
Familia sa o intregeasca,
Cu puii, care-aveau sa fie
A lor menire parinteasca.
Si-astfel, venit-au puisorii
Prea mititei, si dezbracati,
Iar mama-nvelit-a feciorii
Cu fulgii calzi si rasfirati.
Stand sub caldul asternut,
Vegheati cu mare-ngrijire,
Ei zi de zi, au tot crescut
Pan-la varsta de-mplinire.
Si cand ei s-au imbracat
Cu fulgi si pene fumurii,
Parintii cuibul le-au lăsat
In grija celor dragi copii.
Li l-a dat astfel in primire
Spre-al ingriji si-a fi curat,
Ca fiind locul de-odihnire,
Caminul drag ce le-a lasat.
Zilnic, cu grija le-aduceau
In gusulite, a lor mancare,
Cu grauncioare ii hrăneau
Cu drag la rand pe fiecare.
Cu pliscurile lor deschise
Cand isi revedeau parintii,
Stateau cu-aripile intinse
Asteptand in cioc grauntii.
Si-aceasta, pana intr-o zi
Cand hrana lor s-a sistat,
Stateau parintii, vis-a-vis
Intr-un alt pom, apropiat.
De-acolo, le spuneau ceva
Iar ei stateau tristi, uluiti,
Sa nu piarda, care cumva
Din tot ce sunt povatuiti .
Au inteles ca au un termen,
Vremea l-era hotaratoare,
Sosise timpul de examen,
Venise ceasul sa zboare.
Si iata primul, indrazneste
Timid la margine s-apara,
Si-aripile-si tot pregateste
Sa incerce golul de afara.
Batand din ele, dar pe loc,
Toate puterile isi verifica,
Si luand startul din mijloc,
S-arunca-n aer fara frica.
Traseul pana la crenguta
Din pomul cel mai apropiat,
A fost o clipa, si maicuta
La-ncurajat si mangaiat .
Si iat-al doilea, se-arunca
In spatiul, care-i desparte,
Langa parinti ca s-ajunga
Sa afle, iubirea ce-mparte.
Doamne, cat s-au pregatit
Sa isi primeasca puisorii !
Si cu rabdare le-au servit
Din cioculete graunciorii.
Apoi zburand s-au departat
Mai la distanta, oarecare,
Si-n ziua aceea au cantat
Ca reusita le-a fost mare.
Si dintre pui, unu-ndraznet
Si-a incercat iarasi puterea,
Si fiind probabil, mai istet
Zburand, si-a vazut vrerea.
Faptul zburarii, a marcat
Intre-amandoi o separare,
Caci celalalt n-a incercat
Inca odata sa mai zboare.
Si-asa, ramas-au despărtiti
Ziua aceea pana-n seara,
Urmariti de-ai lor parinti
Care in jurul lor zburara.
Si nici seara spre-asfintit
Cand e ceasul să se culce,
Ei amandoi, nu s-au unit
Pentru linistea cea dulce.
Si-au ales, cate-un locsor
Intre frunzis de crengute,
Si-au adormit in pomisor
Cu gandurile la graunte.
In zori de zi, de dimineata
Parintii-n griji, i-au desteptat,
Si pe crenguta, fata-n fata
Spre cuibusor, i-au asezat.
Stateau micutii, amandoi,
Cat mai aproape, fericiti,
Si asteptau indrumari noi
De la ai lor iubiti parinti.
Ei le-au dat cate-o gustare
Dupa odihna peste noapte,
Iar ei batand din aripioare
Fiu! Fiu! ziceau in soapte.
Parintii lor le raspundeau
Tot gurluind pe langa ei,
Ultimele sfaturi le dadeau
Caci vor ramane singurei.
Intr-adevar, spre inserare
Au disparut in pomii verzi,
Si numai glasul in cantare
Tot staruia dinspre livezi.
Era, acelasi cantec mereu
Si el venea cu multumirea,
Dand lauda lui Dumnezeu
Ca si-au implinit menirea.
Flavius Laurian Duverna
25 Septembrie, 2007
