Discipolii Mielului
In ordinea lui Dumnezeu,
In patru colturi pe pamant,
Ingeri de straja, in careu,
Vegheaza la cate un vant .
Ei tin in loc si cu incordare
Pe orice vant cu strasnicie,
Sa nu sufle cu inversunare
Si sa-si extinda-a lui manie .
Nici pe pamantu’n suferinti
Si nici pe marea intunecata;
De straja stau ei neclintiti
Ca nu cumva, tare sa bata .
Dar, iata,-i mare framantare!
Ca vanturile sa porneasca –
Peste pamant si peste mare,
Copacii toti sa-i nimiceasca .
Sa-si poata face-a lor lucrare
De grea si aspra pedepsire,
Prapad s-aduca si pierzare,
Curand, la-ntreaga omenire…
Cand in furie, ele incepuse,
Sa se dezlantuie mai tare,
Un alt inger, atunci spuse,
Venind, din rasarit de soare:
,,Nu vatamati acum pamantul,
Nici marea si copacii falnici,
Se mai vesteste-nca Cuvantul,
Prin vocile sfintilor crainici!’’
,,Pe fruntea celor ce slujesc
Vom pune-a Domnului pecete,
Caci ei tot plang si se jelesc
De relele ce vor sa-ndrepte!’’
O suta patruzeci si patru mii,
Sunt acei, ce vor fi sigilati,
Si-alesi fiind dintre cei vii,
Prin har vor fi rascumparati .
Si luati de vii de pe pamant,
Pe frunte scris ei au un nume,
Al Mielului si Tatal Sfant,
Ce l-au purtat traind in lume .
Cuvantul ce-au marturisit
A demonstrat in stramtorare,
Caci viata ei nu si-au iubit
Pana la moarte-n incercare .
Si in lupta vietii neintinata,
Ei s-au pastrat curati, verguri,
Privind spre tinta la rasplata,
Au biruit, nu prin armuri!
Au biruit prin Sfantul sange
Al Mielului lui Dumnezeu,
De-aceia dragostea ii strange
Mai langa Domnul lor mereu .
Si ori si unde Mielul merge
Urmandu-L, vor fi ne-ncetat,
Fiindca au stiut a-I intelege
Iubirea in jertfa ce S-a dat .
Sunt rodul cel dintai cules
Adus din marea stramtorare!
Sunt numarul ce-a fost ales
De a-I fi garda de onoare!…
In gura lor n-a fost minciuna
Si langa Tronul de domnie,
Ei stau de-acuma fara vina
Trecuti fiind prin grea urgie .
Cand semne mari se savarsea
Si foc din ceruri pe pamant,
In fata lumii intregi cadea,
Ei au stat tari si de ne-nfrant .
In lupta n-au fost amagiti
Chiar cand icoana le vorbea,
Chiar cand sa fie omorati
Ei sus tinuta-u atunci Legea .
Si-ajunsi biruitori ai fiarei,
Si-al numarului ei de nume,
Ei nu s-au inchinat icoanei
Si nu i-au facut plecaciune .
Pe Muntele cel Sfant, Sion,
Vor sta cu Cel ce i-a salvat,
Si-or intona intr-un dulce ton
Un imn, ce nu va fi uitat .
Pe marea cea de foc si sticla
Cu alautele lui Dumnezeu,
Il vor canta, stiind sa-l zica,
E imnul lor, din ceasul greu!
El e cantarea ce-a pus capat
La confruntarea in biruinta,
Si bucuria-i mare-n freamat
Caci au scapat de suferinta…
Din ceruri se aude-un vuiet
Ca de-ape mari, involburate,
Tot mai puternic, ca un tunet,
Prin constelatii el strabate .
E-un vuiet candid de cantare,
Ce nimeni nu-o poate invața,
Doar cei din marea incercare
In veci de veci, o vor-nalta .
Caci ea e cantarea lui Moise,
Cantarea sfanta a Mielului,
Si cei ce-n chinuri suferise
Dau slava toata Domnului:
,,O! Mari lucrari, si minunate!
Doamne Dumnezeule! Drepte,
Sunt ale Tale cai, si-adevarate,
Din vesnicii iesite, intelepte!’’
,,Caci Tu esti Cel Atotputernic,
Peste Neamuri toate Imparat,
Si orice om, in chip cucernic
Genunchiul, si-l va fi plecat!’’.
,,Cine nu se va teme, Doamne,
Vazand puterea slavei Tale?
Nimeni nu va putea sa-ntoarne
Poporul Tau, de pe-a Ta cale!’’.
,,Cine nu va slavi Numele Tau,
Prin judecatile cele implinite?
Caci le-ai turnat peste cel rau
Ca rasplatiri, fiind indoite’’ .
,,Si numai Tu, unic esti Sfant
Pentru c-ai judecat, astfel,
Si ai pastrat prin legamant
Pe-al Tau popor ramas fidel’’ .
,,Multimi de neamuri vor veni
’Naintea Ta sa Ti se inchine,
Si intr-un glas vor pomeni
Marirea-n veci ce-Ti apartine!’’.
,,Prin judecatile mari, aratate,
Dreptatea Ti-ai descoperit,
Ca pulsul Alfei vietii-n toate,
Sa bata-n ordine, implinit!’’.
Flavius Laurian Duverna
22 Februarie, 2007 .
