Criza vesniciei
Cand, in vesnica maretie
De Creator si Dumnezeu,
El Si-a cladit o Imparatie
Iubirea a fost al ei nucleu.
Adusa astfel, la existenta
De Intelepciunea infinita,
Ea era singura-n prezenta
In eternitatea-I nesfarsita.
Implinind strict vointa Sa
Prin vremile nenumarate,
Din vesnicii experimenta
Iubirea, ce pulsa in toate.
Pe Tronul sfant in marire,
Statea Eternul Dumnezeu,
Si dela El, scumpa iubire
Spre infinit curgea mereu.
Si-n prea-maretul Univers
Cu lumi perfect imaculate,
Toate urmau acelasi mers
Cum legile, au fost create.
O liniste domnea deplina
In cea mai dulce armonie,
Din sursa clara de lumina
Toate primeau cu bucurie.
Si multumite-n a lor stare
Complecta in desavarsire,
Se indreptau in cercetare
Spre culmi noi de fericire.
Cunostinta era relevanta,
Spre tinte inalte, ratiunea,
Si nici o nota discordanta
Nu perturbase creatiunea.
Nu se-aratase razvratirea
Acelui, ce a fost Lucifer,
Si-nca-naltarea si marirea
Le poseda-n putere-n cer.
Era in onoare, urmatorul,
Chiar dupa Fiul Cel Iubit,
Asa cum Tatal, Creatorul,
In planu-I Sfant a randuit.
Prezenta sa de inger bland
Exprima, pe fata-i fericire,
Descoperind divinul gand
Complect intru desavarsire.
Poseda o frunte mare, lata,
Iar chipul sau era perfect,
Statura-i nobila si dreapta,
Si cu-un puternic intelect.
Lumina sfanta fata-i radia
Si stralucea imprejurul lui,
Ingerii cei sfinti povatuia
Marind slava Creatorului .
Fiu al zorilor, fiind numit
Si intaiul printre heruvimi,
Neprihanit, deja intocmit,
El nazuia tot spre inaltimi.
Dorea, mai multa onoare,
Si-apoi si-n rang inaintat,
Sa fie astfel cel mai mare!
Dorea in ceruri proclamat.
Si toti ingerii, s-afle ca lui
Va trebui ca sa se inchine,
Si-n slava sfanta a cerului,
Ca lui marirea, ii apartine…
Cu-aceste ganduri faurite
In inchipuirea mintii sale,
De-a le vedea indeplinite
Si-a declarat propria cale.
Opusa ea fiind guvernarii
Si randuirii cea instaurate,
El si-a dat start vociferarii,
Dorintei sale de intaietate.
Punand ascuns la indoiala
Autoritatea cea Suprema,
El isi consolida-n rascoala
Vointa sa agera, si ferma.
Si-a refuzat sa recunoasca
In ierarhiile sfinte, ceresti,
Puterea cea Dumnezeiasca
Peste-ostirile cele-ngeresti.
Dar n-a putut in intregime
Pe ingeri ca sa ii convinga,
Desi prin marea-i istetime
A vrut vointa sa le-nvinga.
Si-a treia parte i-au promis
Ca-l vor sustine in pretentii,
Conflictul de va fi deschis,
Il vor sustine in interventii.
Sa-si capete independenta!
Sa fie liberi de-orice Lege!
Ii va intari astfel prezenta,
De ascultare, sa-i deslege.
Sa cunoasca acea libertate,
Ce li s-a spus ca e-ngradita!
Desavarsiti ei fiind in toate
Si ca, o alta ordine merita!
Si-astfel, unii l-au asigurat
Pe Lucifer de-al lor acord,
Ca ei il vor urma neincetat
S-atinga, acel liber record.
Si peste ei toti, Capetenie,
Pe nimenea, nu il mai vor,
Ci numai el, Lucifer sa fie,
Si conducator, si-aparator!…
Superior insa ostirii-ntregi,
Ostirii ingerilor mii de mii,
A fost Hristos, ce peste legi
Puterea avea, din vesnicii.
Caci El si Tatal, erau una
Si-n caracter, si in natura,
Din vesnicii, intotdeauna,
Iar el, Lucifer era faptura.
Si ingaduindu-si gelozia
A devenit astfel invidios,
Dorind sa-si aiba maretia,
Si egal sa-I fie lui Hristos.
Lucrarea a-nceput treptat
De-a se numi conducator,
Si peste ingeri, a preluat
Comanda ca un protector.
Si-a inceput ca sa declare,
Ca trebuiesc mutari facute
Si-n Lege si in guvernare,
Ce nu-s drepte concepute.
Ca ar restrange libertatea
Fiintelor ce-au fost create,
Care-au deja, capacitatea
Sa se conduca in dreptate.
Astfel zicand, s-a angajat
Ca demonstreaza tuturor,
Caci Legea nu-i neaparat
De-a fi in centrul lumilor.
Dar Dumnezeu cel Creator
A adunat oastea cereasca,
Ca Fiul, in prezenta tuturor,
Onoarea, El sa primeasca.
Si pe Tron, cu Tatal asezat,
Sta Fiul Sau, din vesnicii,
Si in jurul Lor, s-au adunat
Toti ingerii, zecimi de mii.
Astfel, Tatal facu cunoscut
Ca-n planul Sau a randuit,
Ca al Sau Fiu, din inceput
Egal Lui, El sa fie socotit.
Ca oriunde-a Sa prezenta
Prin Univers, avea sa fie,
Era c-a si-a Lui existenta
Ce Ea venea din vesnicie.
Cuvantul, Fiului Sau Iubit,
Intocmai El sa fie ascultat,
La fel ca si al Tatalui rostit
Puternic fiind si adevarat.
Caci El, ca Fiu L-a investit
Cu marea Sa-mputernicire,
Si Comandant a fost numit
Toti ingerii sa-I dea marire.
Ca Fiu, El in mod dosebit,
Trebuia astfel sa lucreze,
Cu Tatal fiind deplin unit
Aceleasi tinte, sa urmeze.
Si, in planul de creatiune
Privind pamantul, in viitor,
Tatal si Fiul, puteau spune,
Ca Ei sunt una, in voia lor.
Prin Fiul, urmau sa existe
Pamantul cu vietuitoare,
Si-o lume, care sa reziste
Veacuri de lupte, viitoare.
Dar o, Lucifer nemultumit
Caci pe el nu l-a consultat,
In planul cel sfant stabilit
Cu omul nou de-a fi creat…
Si-a dat pe fata razvratirea
Prin actiunea ce-a-nceput,
Nesocotind Dumnezeirea,
Puterea-n care a fost facut.
Pozitia sa, destul de inalta
La care-n cer a fost ajuns,
La intaratat sa afle-o alta
Filozofie, fara de raspuns.
In plinatatea intelepciunii
Desavarsit prin frumuete,
Ajuns pe culmile genunii
El a inceput sa se rasfete.
Ca-ntai heruvim ocrotitor,
Cu-aripele mari si intinse,
Umba-n mijlocul pietrelor
Scanteetoare-n foc aprinse.
Statea in Edenul minunat,
In gradina lui Dumnezeu,
Pe Muntele Sfant asezat
Cu un rol clar, de corifeu.
Astfel, se revedea biruitor
In rascularea sa declarata,
Primind respectul lumilor
Cand lupta va fi terminata.
Si-n mintea sa, el cugeta
Al sau plan de a-l implini,
Cand va putea, odata sta,
Acolo, unde mult ar dori:
,,Ma voi sui in cer mai sus
Cu scaunul meu de domnie,
Si peste stele, mai presus
Voi pune a mea imparatie!’’
,,Pe varful norilor voi sta ,
Ca si Cel Prea Inalt voi fi,
Si puterea-mi voi exercita
Si-orice vointa s-o-mplini!’’
,,La capul de miazanoapte
Eu, voi prezida in consilii,
Multele lumi, nenumarate
Ce-oi guverna in vesnicii!’’
,,In pietre scumpe acoperit,
In iaspis cum si-n sardonix,
In diamant si chiar hrisolit
Voi sraluci-n rubin si-onix!’’
,,Smaragdul va incununa
Marirea-mi-n safir si topaz,
Si-n aur scump voi lumina
Prin radieri de hrisopraz!’’
Cu-aceste ganduri a mers
Sa duca marea razvratire,
Sa auda intregul Univers
Cum nu renunta la marire.
Si si-a inceput activitatea
Cu toata a sa intelepciune,
Investindu-si, capacitatea
Pan-la margini de genune.
Si printre ingerii cei sfinti
Din nou si-a expus planul,
Cum c-ar fi toti napastuiti
Si dreptul luat cu toptanul.
Ca Isus, noul Conducator,
De Dumnezeu, desemnat
Peste ingeri impotriva lor,
Poate-a fi acum contestat.
Si ca el unul, este mahnit
De ce-a facut Dumnezeu,
Ca in preferinta-I, a dorit
Hristos, sa fie in empireu.
Le-a spus c-a lor libertate
De care toti s-au bucurat,
De-acuma e pe terminate
Caci ea e scoasa la mezat.
Nu e Isus, Conducatorul
Pus pe Tron de Dumnezeu,
Si peste ei sa-I dea onorul
Acum si-n vesnicii mereu?
Inca odata, a demonstrat,
Ca el, nu i se mai supune,
Fiindu-i dreptul neglijat
In planuri ce nu se spune .
Si pan-la urma, niciodata
El nu va sta plecat in jos,
Ca sa dea cinste acordata
Unicului Fiu, Isus Hristos.
Caci el isi va lua onoarea
Care-ar fi trebuit primita,
Trecand de considerarea
Ca nu i-a fost conferita.
Si va fi-apoi comandantul
Tuturor, ce-i s-or supune,
Urmandu-l pana-n-naltul
Scopului, de-ar fi genune.
Atuci razboiul s-a produs
In cerul sfant si prea curat,
Si-n lupta-n frunte cu Isus,
Din ceruri, a fost alungat.
Toata ostirea cea cereasca
Atunci drept a recunoscut,
Dragostea Dumnezeeasca
In toate, ceea ce s-a facut.
Si cerul, era plin de pace,
Si iar de-o dulce armonie,
Ca si-n nainte de-a se face
Revolta-n marea tragedie.
Si ingerii din cer au plans
Tovarasii lor, ce-n manie,
In alungarea lor au strans
Blestemul mortii pe vecie.
Includerea lor la rascoala
Ce-a provocat-o Lucifer,
A fost si-o pierdere totala
Fiind simtita, greu in cer.
Caci ingerii, a treia parte,
Amagiti, ei toti s-au aliat,
Alaturi fiind mai departe
Cu el, in spatiul delimitat.
N-aveau de-acum alta cale,
Si Lucifer fiind constrans,
Sa-si vada jalnica lui stare
Cerand clementa el a plans.
Atunci in lacrimi s-a rugat,
Iarasi din nou sa fie primit,
In cerul sfant si prea curat
De unde-a fost el despartit.
I s-a spus: Ca nu se poate!
Nu se-admitea cerul sa fie,
Expus iarasi la nedreptate
Dupa cumplita-i tragedie .
In fata tuturor, fiinte create,
S-a acordat doar o favoare,
Sa-si dezvolte-a sa dreptate
Urmand in veacuri viitoare…
Tatal din nou L-a consultat
Pe al Sau Fiu, in legatura,
Cu-acel plan, de a fi creat
Omul cel nou, alta faptura.
Si, impreuna s-au angajat
In prea mareata lor lucrare;
Apoi pamantul L-au creat
Cu cerul sau, atat de mare!
Si-n iubirea-I fara margini,
El teritoriul Sau Si-a-ntins,
Cu noua lume, si-n imagini,
Intreg pamantul l-a cuprins.
Adam si Eva, a incununat
Gandirea Sfanta a Ratiunii,
Ei urmand, sa fie necurmat
Rodul creat al Revelatiunii.
Si-a fost asa, pana intr-o zi
Cand Eva, o! far-ca sa stie ,
S-a indepartat, far-a simti,
C-are o lipsa, in companie.
Privind in jurul sau, un fior
I-a strabatut atunci fiinta,
Cand sarpele cel vorbitor
Si-a demonstrat iscusinta.
Mirata si de-a lui vorbire,
Ea a-nceput sa converseze,
Despre porunca de oprire
Cu sarpele, pe metereze.
Si-a inceput de a-l lamuri
Caci ei nu poate a manca,
Din pomu-oprit, ca ar muri,
Porunca cand o vor calca.
Atunci, cu iscusita dibacie,
A-nceput sa-i argumenteze,
Printr-o marsava pledoarie
Chiar sa ii si demonstreze.
Ca din pom un fruct a rupt,
Si de indata, ce-a mancat,
El, darul vorbirii-a obtinut
Si-o stare inalta, a capatat.
,,Nu ve-ti muri! Dumnezeu
Stie, ca daca ve-ti manca,
Ve-ti fi ca El, cu-acelas eu,
Si in alta stare ve-ti urca!’’
Eva, a ascultat si a mancat
Din pomul ce-a fost interzis,
Si vrajita, parc-a constatat,
C-atinge niste culmi de vis.
Apoi i-a spus si lui Adam,
De sarpe si despre-ntalnire,
Si ce-a vorbit cu el pe ram…
Si-a povestit de nemurire.
Si intinzandu-i sa manance
Din fructul ce avea in mana,
I-a spus ca viata va fi dulce
De-acum-nainte, impreuna.
Adam, pe loc si-a dat seama
Ca pentru el, Eva-i pierduta,
Mancand, l-a cuprins teama
Ca viata lor va fi intrerupta.
Si-astfel din marea vesnicie,
Cu prea scumpa lor gradina,
Unde traisera prin armonie
Afara scosi, au fost cu vina.
Dar El le-a dat fagaduinta
Ca-n vremile ce vor urma,
Biruitori vor fi-n,,Samanta’’
Ce-n lupta raul, va curma.
,,Samanta’’ aceasta trebuia
Pe Lucifer sa il zdrobeasca,
Cu-al Sau cuvant, ca o nuia,
Ce ne-ncetat sa il loveasca.
Si cand a fost la implinirea
A vremii-n planul cel divin,
,,Samanta” a adus izbavirea,
Scaparea din al mortii chin.
Prin viata Sa cea jertfitoare,
Cand la Golgota a implinit,
Isus, ,,Samanta’’salvatoare,
Al sarpelui cap i-a zdrobit.
Desi jertfirea Sa pe cruce
A fost cel mai mare mister,
Doar prin ea s-a putut duce
Pentru-a face slujba-n cer.
La dreapta Tatalui sezand
Ca Mare preot si Imparat,
Iertarea-o-ntretine apeland
La sangele, ce L-a varsat.
Cand mijlocirea s-o sfarsi,
Si se va-ncheia si tragedia…
Pacat si moarte n-or mai fi
S-atinga din nou vesnicia!
Dumnezeu nu va permite
De doua ori nenorocirea,
Peste fapturi, ce mantuite
Au experimentat Iubirea!
Flavius Laurian Duverna
28 Septembrie, 2007
