Cocorii
Toamna, cand picura norii
Si pretutindeni toate-s nude,
Pe cer in siruri trec cocorii
Si-un cantec jalnic se aude .
E-un cantec trist de bejenie
Ce-l canta mereu an de an,
Si-auzi povestea-n pribegie
A vietii lor, spre-un alt liman .
Peregrinand in carduri mari
Formand un unghi cutezator,
S-aseaza-n fata cei mai tari
Si rup vazduhu-n pieptul lor .
In drumul lung, de obosesc
In frunte, ei cedeaza zborul,
Si rand pe rand se odihnesc
Iar cantecul, le spune dorul .
Lasand in urma locuri dragi
Si cranguri si campii bogate,
Spre ele-arunca priviri vagi
Prin strigate prea-ndurerate .
Stiind ca-n urma vor ajunge
Pe plaiuri calde, primitoare,
Unul in altul, se tot strange
Cat mai de-aproape fiecare .
Continuand-nainte drumul,
Prin ordine toti si-armonie,
Ei sunt o pilda, ca niciunul
In fata stand nu vor sa fie .
Prin graiul lor necunoscut
Ei se inteleg, si-i o minune,
Cum orisicare, ii priceput,
Si-n disciplina, se supune .
Ca la un sunet pe strune
Ei toti se strang in repliere,
Si cantecul, pare a spune
Caci in unire, prind putere .
Asa pututut-au sa reziste
Zburand in lungi calatorii,
Peregrinand, ca sa existe,
Supusi la multe intemperii .
La gandul de a se intoarce
La pajisti dragi, ce au lasat,
Razbate, dorinta de-a face
Atata drum, in lung si-n lat .
Prin viata lor, tot peregrina,
Plecand si revenind mereu,
Ne spun ca-n ordinea divina
Instinctu-i dela Dumnezeu !
Flavius Laurian Duverna
25Septembrie, 2007
