Cantarea din Tara lui Iuda
(Cuprinde Isa. 26.)
Avem o Cetate tare, cu-o asa invincibila structura,
Si Domnul, ne da mantuirea, ca ziduri si intaritura!
O! deschide-ti portile, caci drumul a fost anevoios,
Ca sa intre neamul Tau neprihanit, cel credincios!
Celui cu inima tare, care-a suportat greu-n suspine
Tu ii chezasuiesti pacea, caci el se increde in Tine!
Incredeti-va-n Domnul pe vecie, caci este Mantuitor!
Domnul, este Stanca veacurilor, al nostru Salvator!
A rasturnat pe cei increzuti, ce locuiesc pe inaltimi
El a plecat cetatea ingamfata ce sedea intre marimi,
A doborat-o la pamant, si in tarana a fost aruncata,
Si de picioarele saracilor, peste tot e-acum calcata,
Sub pasii celor obijduiti, caci le-a venit rasplatirea!
Calea dreptului e ascultarea, pacea si neprihanirea!
Tu, ce esti fara prihana, calea dreptului o netezesti,
Astfel, Te asteptam Doamne, sa nu mai zabovesti,
Si pe calea judecatilor Tale, sufletul nostru suspina
Dupa numele Tau si dupa pomenirea Ta cea divina!
Sufletu-mi doreste noaptea, si deaceea n-are tihna,
Si duhul trezit, Te cauta inlantrul meu, fara odihna,
Caci cand se inmultesc judecatile Tale, pe pamant,
Locuitorii lumii invata dreptatea, din sfantul cuvant!
Daca ierti pe cel rau, totusi, nu invata neprihanirea,
Se deda la rau, in tara in care-si sustine domnirea.
Nu cauta maretia Domnului; si in alta parte privesc;
Doamne, mana Ta este puternica, dar n-o zaresc!
Dar vor vedea ravna Ta pentru poporul Tau, acum,
Vor fi rusinati caci vrajmasii, focu-i va face scrum.
Dar noua Doamne, Tu ne dai pace, ne croiesti sorti
Caci tot ce facem noi, Tu implinesti pentru noi toti!
Doamne, Dumnezeul nostru bun, altii afar’ de Tine
Au stapanit peste noi, si am plans in grele suspine.
Si acum, numai pe Tine, si numai Numele Tau sfant
Il chemam; cei ce-s morti, nu vor mai fi pe pamant!
Sunt niste umbre si nu se vor mai scula in mantuire,
Caci Tu i-ai pedepsit, si le-ai anulat, a lor pomenire.
O, inmulteste-Ti poporul Doamne! Inmulteste-l puhoi,
Arata-Ti slava, si toate hotarele tarii da-le iar inapoi!
Doamne, Te-au cautat, cand au fost in stramtorare,
Au inceput sa se roage, caci i-ai lovit cu mustrare.
Cum se zvarcoleste o femeie insarcinata, cu temei,
Ca sa nasca, si cum striga ea-n mijlocul durerilor ei,
Asa am fost noi Doamne, departe de fata Ta sfanta!
Am zamislit, am simtit dureri cu inima-ntreaga franta.
Cand sa nastem, am nascut vant; nu suntem placuti!
Tara nu este mantuita si locuitorii ei nu sunt nascuti.
Sa invie dar mortii Tai! Sa se trezeasca iar, la viata!
Sa se scoale trupurile lor moarte-n sfanta dimineata!
Treziti-va si sariti de veselie, cei ce locuiti in tarana,
Caci roua Ta este ca roua datatoare de viata tanara,
Si pamantul, va scoate pe toti cei morti iarasi afara,
Du-te, poporul meu, si intra in odaita ta de odinioara,
Si-ncuie usa dupa tine, caci este timp de stramtoare!
Ascunde-te cateva clipe, pana va trece mania mare!
Caci iata, Domnul Dumnezeu, rasare din locuinta Lui,
Sa pedepseasca nelegiuirea, locuitorilor pamantului.
Si pamantul va da sangele pe fata in ziua razbunarii!
Totul va fi descoperit, in acea zi mareata, a pierzarii,
Si nu va mai ascunde uciderile din vremea de manie,
Caci a venit vremea, sa se puna capat vietii, in urgie.
Flavius Laurian Duverna
12 Martiie, 2008
