Nu trageti cu arme mortale in flori
Lasati-le sa-si raspandeasca mereu parfumul
Curcubeul mai apare doar rareori
Din cuvintele toate n-a ramas decat unul.
Nu trageti cu tunul in cerul cu stele
Dupa noapte urmeaza doar o singura zi
Mai bine aruncati cu fluturi in ele
Doar maine, in zori, ne vom mai trezi.
Nu aruncati cu grenade in trandafiri
Sfaramati-va petalele lor de pleoape
Fiti partasi ai aceleiasi iubiri
Inimile – una de alta – sa fie tot mai aproape.
Nu trageti cu tunul in pescarusi si-n mare
Lansati mai bine proiectile cu fulgi
Atata timp cat e albastru in zare
Cu gandul sau chiar cu mana norii poti sa-I atingi.
Nu trageti cu tunul in macii rosii din camp
Lasati peste pajisti rasetele sa zboare
Nu-i nevoie de lacrimi, de dureri in cuvant
Cat timp sufletu’-i clar ca o raza de soare
Cum ar fi dac’-ati fi –mai presus decat oameni,– copaci
Cu radacini intinse spre-adancul ‘nalt din cer…
Ca-ntr-o imbratisare in care-nveti sa taci
Unde pentru cuvinte nu-i loc, ci-i doar mister…
Nu aruncati la-ntamplare cuvintele cu noroi
Intr-o zi tocmai acestea or sa v-acuze
Odata rostite, nu mai pot fi-ntoarse-napoi
Intr-o zi – nu veti mai putea aduce scuze.
Nu trageti cu tunul in cerul cu stele
Dupa noapte urmeaza doar o singura zi
Mai bine aruncati cu fluturi in ele
Doar maine, in zori, ne vom mai trezi.
Autor: Elena Miron
