Din tacere
Ce sens e-n toate-acestea? Ce rost mai poti percepe?
S-ador singuratatea e de neconceput…
Un simtamant pe care nu cred ca-l poti pricepe:
Sa am in jur: pesti,… alge,… sa-mi tina de urat.
Sub apa e tacere; acolo e mai bine.
Sub apa Marii Negre voi locui un veac
Si foarte rar si rece ma voi gandi la tine
Si-atuncea voi ucide toti pestii care tac.
Invesmantata-n alge si in singuratate
Amfibiana rece voi deveni de-acum
Si voi afla sub mare lumi neelucidate
Si-n umbra muta-a marii eu voi fi doar postum.
Ca-ntr-un imens acvariu eu viata mi-o voi trece
Si nu ma voi mai teme nici de furtuni sau ploi
Si-atunci imi voi da seama ca valul vesnic trece
Cand vor veni in gandu’-mi dragii ochii tai caprui
Si-atuncea, peste tine, cadea-va multa apa
Din cer,… sau din adancuri,… -nici logica nu am!-
Sau poate din oceanul ce sufletul mi-adapa…
Sau poate din izvorul de dor care eram…
Voi fi o adiere ca briza unei mari
Si-atunci ma voi lovi cu tampla-ncet de stele
Si-atunci voi pierde gustul eternei asteptari
Si-n mare am sa-‘nec nelinistile mele.
Tacere e-mprejuru’-mi; tacere sunt chiar eu!
Singuratatea vietii-mi cu marea se uneste.
De-acolo, din tacere, te voi iubi mereu
Precum adancul marii tacerea si-o iubeste.
Elena M.
