Iertare – parabola-
– Iarta-ma, maria ta, n-am de unde plati banii…
N-am avut unde muncii, si m-au furat sarlatanii!…
Eu nu cheltuiesc, din fire… sa nu crezi ca sunt calic…
Cauta-ma-n buzunare… sunt falit, nu am nimic…
Si lasand sub gene triste doua lacrimi ca dovada
Reusii a fi credibil cu povestea lui intreaga…
Cand ajuns in curtea mare, intalni pe Elisei,
Un prieten din comuna, ce-i datora zece lei,
A-nceput sa tipe tare, sa se-auda in multime,
Ca e inselat, sarmanul, de unul fara rusine…
I-a pus mana-n gat si tare, il strangea, mai sa-l omoare,
Si ameninta cu legea si ca-l baga la-nchisoare…
Lumea a sosit sa vada ce se-ntampla, cine zbiara,
Cine e nerusinatul cu comportament de fiara…
Slugile au dat la rege raportul cu ce se-ntampla
Iar acesta pus pe ganduri, scarpinandu-se sub tampla,
A gandit ca este bine sa se-arate-n piata mare
Si omului fara mila sa ii puna o-ntrebare:
-Omule, eu ti-am iertat datoria ta de-o viata,
Nu te-am dus la puscarie, nu te-am spanzurat in piata…
Nu crezi ca puteai ierta si tu, om neispravit,
Si sa faci o bucurie unui om sarac lipit?
Nu puteai ierta? Hai, spune… nu puteai sa faci un bine?
Pentru zece lei chemi legea? Legea-s eu!… Nu ti-e rusine!
Si s-a dat atunci porunca impotriva celui care
Nu a pretuit iertarea ce-aducea eliberare…
Ostenii l-au prins de brate, le-au pus in catuse reci,
Si-apoi l-au dus cu de-a sila si l-au aruncat in beci…
Sa invete in tacere, in celula-ntunecoasa,
Ce insemna sa fii liber pe drumul ce duce-acasa;
Ce inseamna sa ai minte si sa intelegi jertfirea
Si sa cauti totdeauna dragostea si mantuirea.
Jercan Danut Alexandru
Material preluat de la www.intercer.net
