Abia … “se taraste lacusta”
Abia mai respira pamantul… e fum peste tot, prea mult fum…
Prea multe tigari fara filtru, prea multa cenusa si scrum…
Campia se zbate-n arsita iar marea cu briza ei dulce
Impinge efectul de sera cu-n ultim efort catre cruce…
Pe munte, zapezile verii, raman ratacite in neguri…
Doritele raze de soare sunt prea arestate in treburi…
Cand ard, cand nu ard, cand e iarna sau norii sunt prea de arama,
De parca esenta luminii ca lampa de puf se destrama.
Cu gandul batut de uimire si umeri raniti de povara
Asculti cum profetice vorbe rostesc implinire amara…
Te tangui bolnav de rusine, si-ai vrea sa repari ce-ai stricat
Dar tot ce-ai pierdut nu revine, si nu poate fi reparat.
Edenul frumos a murit… ramane-o poveste in rama
Cu un inceput fericit si o incheiere in drama…
Minunea, de mult prizoniera, cu mainile stranse la spate,
Asteapta pe Hrist sa coboare, s-aduca din cer libertate.
Abia se taraste lacusta, ferestrele largi altadata,
Stau astazi doar intredeschise s-auda un ton de lopata…
Iar paznicii casei, satui, de-atata trudire la stana,
Asteapta deacum resemnati, ca plata, un pumn de tarana.
Abia se zareste afara… migdalu-nfloreste din vreme
Iar mersul spre maine e-o taina ce picura frica in vene…
La moara, abia ca se-aude miscarile rotilor vietii
Mai macina numai speranta visand la ivirea dreptatii.
Prea multe tigari fara filtru… prea multa cenusa si scrum
Abia mai respire pamantul… e fum peste tot, prea mult fum…
Efectul de sera ataca si moarte totala aduce…
Nadejdea de viata perfecta, o aflii, de cauti, la cruce.
Jercan Danut Alexandru
