ROSTIRE
Spui mamă
Și printre miroase-a pâine caldă,
A nopți albite și a trudă.
Deodată, inima începe să vadă
Cum roua zorilor străluce mai udă.
Spui mamă
Și simți peste umăr un soi de căldură.
În mâinile aspre e-un soare,
Un izvor părăsit de cântar și măsură,
Care curge tăcut chiar când doare.
Mamă… spui,
Și ți-i dor neoprit de acasă.
Å¢i se umple cărarea subit,
Peste vise cuvinte de bine se lasă
Și te simți încă-o dată iubit.
Spui doar mamă
Și te simți iar și iar jucător de șotron,
Clipe uitate se întorc la lumină,
Iar pruncia ți se urcă pe tron
Ca și-atunci când e calea senină.
Spune mamă,
Ca și cum ai rosti un colind de iubire,
Ca și cum ai trăi o minune.
Spune acum și mereu, făr’ oprire;
Ea e darul divin pentru lume.
Daniel Chirileanu, Corigenți la… a doua venire, pag. 221
Material preluat de la www.intercer.net
