PARADOX

Când m-a salvat murea de-o mult mai veche moarte
Și n-am putut decât să iau la sorți cămașa Lui
Era întâia oară soarele amestecat cu cer de noapte
Murea o rudă-a tuturor ca rudă-a nimănui.

Când L-am privit eu nu-L știam dar El pe mine da
Eu îmi săpam mormânt iar El mi l-a cerut
Și I l-a m dat fără să știu că n-are timp a stat
n-am înțeles de ce atunci și veșnicia a tăcut.

Toți îngerii planetelor  parcă uitaseră de timp
Și legiuni de heruvimi Îi așteptau porunci
Dar El tăcea cioplind un altfel de răstimp
Ca într-o dramă unde criminalii sunt doar prunci.

De unde să pricep că-I El Acela , că-I Mesia
Că urma Lui e drumul răsărit  sub tălpile oricui
Când n-am visat că  s-a r putea  Împărăția
Să fie și a mea  pentru că e de fapt numai a Lui?

Nu m-am oprit  deloc  pe calea vindecării Sale
Și nu-I știu predici, eu n-am cu El nici amintiri
Am fost de mult întemnițat în propria mea vale,
Îngenuncheat de-un veac, în mi de nesimțiri.

Poate că El mi-a cumpănit cândva neînțelesul
Dar noaptea mea n-avea deschisă nici o cale
Nici azi nu știu de ce L-am judecat  cu interesul
Când numai El mă căuta în ultima mea vale!

N-am înțeles nimic din tot ce I-am făcut
Și nici din tot ce El mi-a dat fără măsură, gratuit
Eu toată viața L-am rănit și L-am durut
El pân la moarte m-a găsit mereu   și m-a iubit.

Daniel Chirileanu

Sursa: www.danielchirileanu.ro