MAMA MEREU
Mereu au fost mâinile tale mai calde, mai vecine
Si pâinea ce framânti a fost mai dulce mama
Din ochii tai truditi în noptile departe si straine
A curs fara oprit lumina cea fara de seama.
Întotdeauna tu ai spus mai mult în lacrimi si taceri
Ca jarul din apusuri ce-nvaluie miresmele din lunci
În mâinile firave au stat mereu, mereu, puteri
Ce-au împlinit ascunse visarea unor prunci.
Si versul tau a fost ca o cereasca rugaciune
Când nu stiam de ce si pentru cine te plecai
Si m-ai lasat sa trec lipsit de orice-amaraciune
De ca si cum m-as fi nascut mai mult în rai.
Ca nimeni altul mi-ai citit neîndraznitul de pe buze
Si-ai auzit oceanele din gând cum rascoleau
Tu ai stiut sa-mi fii metafora dintâi cu tot cu muze
Ca un poem pe care altii poate nu-l stiau.
Te-a zugravit Maestrul ca pe un tablou cuminte
Cu uliti, cu padure fermecata si cu luna
În care tot aud un cântec de deasupra de cuvinte
Si unde nu-s amurguri care sa-mi apuna.
Din mâna Lui, tu, ca un bulgare de taina
Aduci la viata rostul înca nefiintei
Si dai împaratiei de lumina pamânteasca haina
De parca ai ciopli un chip credintei.
Ne-ar fi departe si anevoie întelesul poate
Si Dumnezeu ne-ar fi strain cât nu vom sti
De nu ne-ai fi iubit mai sus de lucrurile toate
De nu erai, nici noi vreodata nu am fi.
Daniel Chirileanu
Sursa: www.danielchirileanu.ro
