Iarna lui cuptor
I-o iarnă fără margini vara asta
Înțepenește pâinea sub viforul din soare
Și curg prin noi nisipuri topite dinspre mâine
Ne-au înghețat și ochii de lacrimă și sare
Ca-n albe anotimpuri zidite cu năpasta.
M-am întâlnit din nou cu nimeni
Venea de nicăieri, cu urme viscolite
Urca în valea umbrei ce nu-i de-o veșnicie
Și-am priceput că văd istorii necioplite
Că eu și toată lumea nu ne-am născut asemeni.
Parcă mi-i dor și nu știu către unde
Parcă mi-i somn deși nici azi nu m-am trezit
Visez că dorm și uit din nou închipuiri ucise
Drept când alerg spre locul nezidit
Deși nu-ntreb, mereu mi se răspunde.
Tot simt că gerul curs din soare
Îmi toropește pași desculți prin clipe ninse
Și nu-nțeleg spre unde și ce mă cheamă totuși
Când iernile din gânduri mă dor minuni aprinse
Și știu că până niciodată sunt iarnă călătoare.
Da, eu sunt iarna mea din vara asta
Și-ngheț de teama arșiței din gânduri
De-aceea trec doar noaptea și ning spre mine însumi
Ca să–ți rămână ție răcoarea dintre rânduri
Să-mi ningă numai mie, atât; cu asta basta.
Daniel Chirileanu
Sursa: www.danielchirileanu.ro
