CUMPĂ‚NIRE
Călătorule om
Nu te lăsa prins în mrejele indiferenței
Atras de farmecul unor ceasuri fugare
Vor trece toate ca fulgerul de iute
Mereu depărtare
Nu zăbovi căutând fără rost
Căci mai este puțin
Până la marginea lumii
Unde așteaptă sfârșitul de cale
Ieși cât mai este vreme
Din viziunea amăgirilor tale
Nu fugi de tine însuți
Ci ai mereu conștiința trează
Ca să nu te risipești
Ca stropii de ploaie
În bătaia vântului de amiază
Și nu te liniștii
Gândindu-te că vei cuprinde necuprinsul
Cu mult mai mult
Dumnezeu și-a desfășurat peste toate
Întinsul
Nu te lăsa orbit de ochiul mulțimii
Ca să nu-ți putrezească ochii
În orbitele lor
Fă-ți ochii din razele Orionului
Și vei prinde minunile universului din zbor
Nu te lăsa asurzit de strigătul gloatei
Urechi să-ți faci
Din vuietul planetei
Din clopotele timpului
Ce-ți bat în memorie
Obosite de atâta istorie
Nu te avânta prea vesel la drum
Ca să nu te-afunzi în ispite
În nesfârșitele lor nisipuri mișcătoare
Și nici prea trist
Ca să n-aluneci
Împovărat de atâtea eroare
De vei ajunge la răscruce
Nu te grăbi s-apuci vreo cărare
Așteaptă mai întâi
Să se nalțe pe boltă regele soare
Căci altfel
Vei intra în labirinturi întunecoase și reci
Fără să cunoști vreodată
Ale lumii poteci
Apoi, când soarele s-o înălța
În mijlocul cerului
Poți să pornești la drum
– Drumul spre Cruce –
Singurul drum
Celelalte
Vor fi doar iluzii deșarte
Pentru puțin în scoarța pământului săpate
Fum.
Și după acestea, în sfârșit
Călătorule om
O fântână de adevăr de crezi că ai găsit
Ascunde-o în adâncurile înțelepciunii
Numai așa va izvorî până departe
Ca o mijire de lumină
Vestindu-și biruința peste întuneric
Peste moarte.
Benone Burtescu, Poezii, pag. 89
Material preluat de la www.intercer.net
