CUI SĂ‚ MĂ‚ – NCHIN?
Atâtea lucruri vin și trec
În fața căror să mă plec?
Atâtea lucruri trec și vin
În fața căror să mă-nchin?
De glasuri totul e tumult
Pe care oare să-l ascult?
În juru-mi de s-ar liniști
Ce vorbe-aș mai putea rosti?
Care-ncotro cărări se duc
Pe ce cărare să apuc?
Din ce-nțeleg și nu-nțeleg
Ce rost ar trebui s-aleg?
Ocean de-atâtea întrebări
Cât valurile scaldă zări
În sus și-n jos, de-a lung, de-a lat
Să tot întrebi, să fi-ntrebat
Dar unde este-acel răspuns
Ce poate fi îndeajuns
Oricărei vieți, oricărui ins
Se-ascunde oare într-adins?
Ba nu. Când la răscruci de vremi
Minuni de cer în suflet chemi
Răspunsul rugii va veni
Din sfânt izvor de veșnicii
Va fi un Nume, un cuvânt
Ce umple ceruri și pământ
Din lacrimi multe câte-au fost
Va limpezi al vieții rost
Va fi un Nume, un prinos
A tot ce poate fi frumos
Din Betleem spre noi venind
Și de pe cruce răsărind
Atâtea lucruri vin și trec
Dar nu am cărui să mă plec
Atâtea lucruri trec și vin
Dar nu am cărui să mă-nchin
Căci un Nume ce îl port
În pământescu-acesta cort
Mă cheamă, nu pot să m-ascund
Mă-ntreabă, cum să nu-i răspund?
Cântat în marile lumini
De fără număr heruvimi
Și-n taina șoaptei mele spus
Mă plec, mă-nchin, este Isus.
Benone Burtescu, Poezii, pag. 70
Material preluat de la www.intercer.net
