O data, sau poate mult mai des, ma uit prin fereastra timpului. Ma opresc din drum si imi privesc viata…
Mama ma ridica si ma ducea in pat unde adormeam linistit, fara griji, fara alt viitor decat ziua ce venea… Inca mai gasesc scancete de copil in interiorul meu iar cateodata raspund prin “copilul din mine”, omul care eram in urma cu 10 ani…
Mi-aduc aminte de lazile cu fructe aduse de o masina-motoreta. Ambii parinti munceau. Aveam bani dar prea putine magazine… Mi-aduc aminte cand cocotat pe o gramada de lemne, la varsta de 5 ani, loveam cu toporul in vie. Chemat la interviu de parintii, am inceput sa-mi manifest darul apologetic: “Nu, taticu, n-am lovit cu toporul in vie” – stiu doar ca am primit cateva palme, toate bine amplasate in locul special proiectat pentru aceasta (parintii stiu).
In amintirile sadite in inimioara mea se afla multe buzdugane: toti ciorapii casei ii adunam intr-o singura soseta, facand din ea o adevarata arma de lupta, iar casa devenea o arena deschisa… Timp de 2-3 ani surioara mea mai mare era o adevarata Xena care ma biruia, dar apoi…
[…] Zi de Paste. Afara ploua…mama plange iar bunica ne trage in casa… Cine plangea?? De ce plangeau?! Nu-ntelegeam nimic. Peste un timp ne-a sosit prin posta un plic de departe… prea putine l-au mai urmat pe-acesta… Pentru multi ani de zile tata nu avea sa se mai intoarca… si nici pana in prezent nu s-a mai intors.
[…] Au urmat apoi amintirile copilariei: cateva turme de pisici vandute, mai multi caini “dresati” si apoi vanduti, gaini, incubatoare, stadioane, cazemate… de toate intr-o curte in care abia aveai loc sa te invarti. 7 copii “cuminti” au facut din ea o adevarata ferma.
.. !!…Toti avem trecutul nostru cu amintiri de tot soiul: mai mult sau mai putin placute. Faptul ca aceste amintiri apartin copilariei le transforma, pe majoritatea, in amintiri frumoase.
Pentru unii insa, intarzierea prin reflexiile trecutului ii blocheaza in acelasi loc: in fata seifului cu amintiri. In seiful meu cu amintiri este impachetata durerea: a mea si a altora. Ascund in el amintiri, esecuri, mandrii, regrete si chiar privirile celor care s-au ascuns in vazduh… iar altii in adanc.
Nu stiu de ce dar, atunci cand stau langa unele persoane, pur si simplu imi este teama. Mi-e teama c-au vazut seiful. Simt ca mi-au gasit parola, ca-mi umbla printre amintiri… Ma vei cunoaste dintr-o privire cand deschid seiful: voi privi in gol. Imi vei vedea din nou privirea strapunsa de un aspru fulger, urmata apoi de-ntunecatul nor al amintirilor nedorite.
Nu pot umbla prea mult in acest seif cu amintiri caci este mult prea greu. Sunt amintiri ce-mi apartin si nimeni, nici chiar tu n-ai voie ca sa umbli inauntru. Atunci cand esti deplin lucid actioneaza si ingroapa-le fara parere de rau; Protejeaza-te de astfel de momente de durere (inutila). Unele amintiri merita sa fie pastrate in seif iar altele trebuie ingropate: fara cruce sau alt semn de aducere aminte.
Am descoperit ca inima imi e ranita. Ma-ntreb cum de n-am stiu aceasta pana acum. Sunt insa linistit caci n-am copilaria inghetata. Am auzit ca pentru unii, seiful este ca un cub de gheata. Nu pot scapa de-aceasta gheata decat printr-un ajutor bland si-atent. “Codul” seifului este o lumanare. E un seif cu abuz de toate felurile, abandon, spaime, fobii: toate au inghetat in el… nimic nu piere de acolo pana cand nu este dezghetat.
E bine sa-ti tii seiful incuiat. Daca cumva lumanarea este parola ce deschide seiful, te rog frumos, din inima te rog, ia candela divina si-ncearca sa aduci lumina. Dezleaga intunecosul tau trecut.
Fiecare om are un seif cu amintiri. Daca altii (la intamplare) vor gasi seiful cu-amintiri deschis, vei suferii de fiecare data cand, voit sau nu, te vor lovi in acelasi punct dureros.
Cand vei umbla-n seif, chiar daca esti (sau crezi) ca esti puternic, nu te opri pentru mult timp. Te vei uita pe tine. Vei fi uitat de lume; nu vei mai putea sa te bucuri. Vei fi un pesimist, un om uitat de sine ce nu-si gaseste rostul, ba mai mult, risca sa piarda totul (tot ce ai castigat sau poti obtine de la viata).
Te sfatuiesc ca mai-nainte sa pasesti in interiorul seifului, sa te legi cu multe funii. Cat mai multe cu putinta. Doua. Cel putin.
Leaga-te cu o funie a prieteniei de mama, de frati, amici si/sau cei mai buni prieteni, iubiti.. Leaga-te de ei pentru ca ei sa te traga afara. Podeaua amintirilor este alunecoasa, periculoasa, si uneori inselatoare. Ei te vor trage la realitate, in prezent, acolo unde trebuie sa traiesti.
Cu ce-a de-a doua funie leagate de cer. Leaga-te de Cel ce este-n cer. Cea dintai franghie este cam fragila: se intareste zi de zi, si se poate rupe intr-o singura zi (aceasta-i funia prieteniei, a relatilor). Ce-a de-a doua funie este impletita cu fir de dragoste divina, si te va scoate afara orice-ar fi sa fie.
Anii trec, noi imbatranim, iar magazia amintirilor noastre se umple tot mai mult. Personalitatea si felul nostru de a fi sunt determinate de aceste amintiri. Multe dintre bucuriile, supararile, accesele noastre de manie sau satisfactiile noastre, sunt strans legate de felul cum ne amintim de relatiile si experientele trecutulu. Trebuie sa existe un moment in viata ta personala in care sa te eliberezi de trecut. Asigura-te ca langa tine ai un prieten adevarat (cel putin unul) dar mai presus de orice intra in legatura directa cu Dumnezeu si leaga-te de cer.
Stiu ca ai incercat, la fel ca noi toti, sa traiesti prezentul ca si cum nimic rau nu s-ar fi intamplat in trecut. Cine vrea sa-si aminteasca durerile trecutului? Ranile tale sufletesti nu vor cunoaste niciodata o vindecare completa atata timp cat vei incerca sa ingropi amintirile cata vreme sunt inca vii. Ele vor iesi la suprafata cand te astepti mai putin. Vor ramane o povara ce-ti va ingreuia inaintarea.Ce te va face sa fugi de oameni.Sa te ascunzi in frica..Sa nu te stie,sa nu te descopere nimeni.Da,Seiful!Seiful sa iti fie bine ferecat!..
Insa,Nu uita nicicand : Amintirile dureroase trebuie aduse la suprafata si confruntate daca vrem sa scapam de efectul lor.
Seiful cu amintiri este periculos dar necesara “rezolvarea” lui. Doar tu si Dumnezeu stiti ce ai ascuns acolo. Daca sunt lucruri care te incrimineaza, si nu le-arunci, te vor incrimina si condamna in ziua dreptei judecati. Dumnezeu stie ce ai acolo. Marturiseste-i Lui, stai de vorba cu El, si cere ajutor. Trebuie sa iti “rezolvi” seiful..!
N-ai sa regreti nicicand.
