Cand eram elev in clasa a doua, noi baietii, jucam fotbal, adica jocul cu balonul rotund. Acest obiect rotund pe vremea mea si a lui Ozon, marele jucator de fotbal al clubului Rapid, era din cauciuc, daca aveai bani cu ce sa-l cumperi. Era din carpe legate cu sfoara, sau, de multe ori era o piatra semirotunda, daca nu aveai bani. Dar, nu era important pentru noi copiii de atunci, acest lucru, deoarece, bucuria de a ne juca in aer liber era placerea noastra si durerea…….. parintilor. Pai, schimbam ciubotele din picioare de doua ori pe luna, si…..de unde bani pentru nazdravanii. Printre prietenii mei de joaca aveam si un tuciuriu de varsta noastra pe nume, Tase. Acest Tase avea sapte frati si trei surori si doi parinti, ce munceau pentru asa zisa crestere a lor. Se uita la mine cand, mancam pachetul dat de mama. Tu nu ai pachet ? l-am intrebat, si…raspunsul lui a fost nu! Pai mama ta nu a avut grija de tine? El zice catre mine, santem mai multi si mama nu are timp de, toti. Am luat si i-am dat si lui o, bucatica mica ce mi-a mai ramas. A fost foarte multumit ca, are si el un prieten de, joaca diferit de …. ceilalti. Mama pregatea masa si ziceam: Tase o lua si el masa? I-am povestit mamei, si nu a zis nimic. A doua zi, am vazut pachetul ca este mai mare ca de obicei. Surprins de situatie, mama mi-a spus: jumatate este pentru tine, jumatate pentru Tase. A fost mare bucurie pentru amandoi, dar vedeam ca el pastreaza ceva din pachet in traista lui scolara si,…l-am intrebat: ce faci cu restul de mancare? E pentru fratii mei mai mici. Santem multi, asa ca, ne descurcam cum putem.
Timpul trecea, si din familia “ciurii burii” din Giulesti, numai Tase mergea la scoala. Eram buni la matematica, si amandoi visam sa mergem la liceu. Eu am mers la liceu, Tase insa,…nu. Ai lui, nu au avut posibilitatea, pentru continuarea studiilor si a ramas cu sapte clase. Drumurile noastre, in anii care au urmat, din pacate, au fost diferite. Eu am terminat in patru ani, Liceul, si am luat diploma de bacalaureat, el din pacate a terminat patru ani de detentie la Jilava, deoarece savarsise o talharie oribila in stare de ebrietate. Apoi, am urmat facultatea de Arhitectura din Bucuresti, dar,.. amicul meu, tot in acest timp a urmat…..facultatea sub forma de detentie la Poarta Alba, pentru furt calificat si omor calificat. Amandoi devenisem “master”,eu in Arhitectura el, in furt, talharie si omor calificat.
Era expert in spargeri, si devenise un pericol social. Bautura, viata dezordonata, fuga de organele de ordine, au facut din viata lui un personaj, notoriu, cu o figura hidoasa ca de cadavru. Devenise o fiara salbatica cu inima de om, iar gratiile grele ale detentiei, au facut din Tase, matematicianul de ieri din Scoala Elementara, un monstru al societatii Romanesti din acele vremuri. Nu putei sa-l vizitezi, deoarece sistemul comunist nu permitea asa ceva. Intr-un tarziu, pe un pat de celula de 2m x 3m, betonata, cu grila de fier, la intrare, cu tavan din beton armat, si o gura de canal mica ca dimensiune pe post de toaleta, medita la viata lui de master in furt talharie, omor calificat. Cugeta adanc la teza lui de doctorat de peste 30 de ani de detentie speciala. El sa dus, au ramas, urmasii lui, ce facem cu ei ? In timp ce scriu aceasta pagina, sa nascut un “ciurii burii”, putem sa-l ajutam sa devina OM ?
Arh. Gheorghe Petrescu
