Micuța Anca n-a putut părăsi mai multe săptămâni patul din cauza scarlatinei. Multe zile a avut febră mare. Abia s-a însănătoșit și a fost necesară o operație de amigdale. După ce a trecut cu bine cu ajutorul lui Dumnezeu și prin aceasta, Anca a mers pentru câteva zile în vizită la bunica ei pentru a se reface puțin.
Într-o seară, bunica i-a povestit nepoatei ei istorisirea din Evanghelia după Luca, capitolul 16, despre omul cel bogat și despre Lazăr cel sărac. Bunica i-a prezentat nepoatei ei foarte plastic pe cei doi bărbați. Amândoi bărbații au murit. Dar cât de diferite au fost țintele lor! Lazăr se afla în fericirea paradisului, iar bogatul în locul de chin.
– Ce țintă ai tu? Întrebă cu seriozitate bunica. În cer merge numai cel care a recunoscut în căință și în pocăință păcatele sale Domnului Isus. Ai păcătuit?
Anca n-a avut nevoie să se gândească prea mult și dădu din cap aprobator.
– Dar fiecare trebuie să vină personal la Domnul Isus, așa cum este, adăugă bunica.
Mai târziu, Anca s-a dus gânditoare în pat. Nu putea adormi, în fața ochilor ei stăteau mereu aceste două mari contraste: cerul – iadul. Ea a recunoscut clar că e păcătoasă și pierdută. Ce să facă? O voce îi șoptea că se poate întoarce la Dumnezeu și mai târziu și, în afară de aceasta, ea nu păcătuise chiar așa de des; de aceea lucrurile nu stăteau chiar așa de rău. O altă voce însă îi spunea foarte deslușit: „Și dacă vine Domnul Isus în noaptea asta?"
Anca deveni foarte neliniștită. Se temea foarte mult. Ea nu voia să ajungă în iad. Dar era conștientă că nu putea merge în cer cu păcatele ei. Atunci își aminti de cuvintele bunicii care i-a spus despre Domnul Isus că El Și-a dat viața ca Mântuitor pentru păcătoși pierduți, pentru a salva pe fiecare care vine cu păcatele sale la El.
Anca s-a ridicat din pat, a îngenuncheat și a recunoscut Domnului Isus păcatele ei: neascultarea ei față de părinți, lipsa ei de amabilitate și egoismul față de frații ei, nesinceritatea ei, unele minciuni, unele mici furturi. Ah, era totuși o listă lungă. Mântuitorul a făcut vizibile așa multe în inima ei, iar ea i-a recunoscut toate acestea. – A adormit abia târziu.
A doua zi dimineața, Anca a povestit bunicii ei:
– I-am spus Domnului Isus toate păcatele mele. El este acum și Mântuitorul meu pe care vreau să-L urmez.
Apoi a întrebat:
– Acum merg și eu în cer, nu?
După ce s-a gândit puțin, bunica a răspuns:
– Pot să-ți spun: da! Căci în Cuvântul lui Dumnezeu scrie: „Cine crede în Fiul, are viata veșnică".
Apoi au îngenuncheat amândouă pentru a mulțumi Păstorului cel Bun care Și-a dat viața pentru oile Sale.
Anca nu a uitat niciodată această întâmplare așa de semnificativă pentru ea și s-a bucurat că poate avea acum o țintă minunată înaintea ei.
Ai și tu această țintă?
(articol de Gavriluta Robert)
