CINE SUNT EU?
Adesea obisnuim sa punem intrebari felurite celor de langa noi, cercului de influenta. Si as aminti: familia, rudele, prietenii, colegii de serviciu, cei de departe, pe care nu ii putem vedea decat in imagini.
Este prezenta in inima mea o dorinta, un indemn launtric de a cunoaste mai multe, de a fi mai bine informat. Mediul in care traim ne determina sa fim la curent cu informatiile; cineva spunea: informatia inseamna putere, si cine este informat este un om puternic!
Si in ciuda multor informatii venite de peste tot si pe toate caile sunt marcat inca de tristete, neimplinire. Este ceva ce-mi lipseste, ce imi este necesar, dar nu-mi dau seama ce! In suflet se naste o intrebare, pe langa sutele, miile puse mai inainte.
Aceasta intrebare nu imi va satisface sufletul, nu ma va face mai puternic, dimpotriva, da pe fata o criza din interiorul meu, si eu privesc in mine, in inima mea, in cugetul meu. Parca cineva ma impinge in fata oglinzii, si acolo ma intreb: CINE SUNT EU? si doare, caci ea imi aminteste de trecutul meu… faptele mele, placute candva, acum nu mai apar asa! chiar cand ma gandesc la unele, ma rusinez si nu mai vreau sa-mi vad chipul.
Raspunsul nu il gasesc imediat, si criza devine acuta, sufletul este cuprins parca, de o forta, este cuprins de disperare, agonie, chiar si aceasta intrebare mai determina aparitia altora! parca sa-si justifice logica, ratiunea, rostul: Ce caut eu aici in aceasta lume plina de durere, lacrimi, suferinta, moarte? Care este rostul existentei mele?
Criza se mareste, lupta ma secatuieste de ultimele puteri, si ma prabusesc coplesit, infrant. Stau in starea asta ore, zile, luni, chiar si ani! Acest chin se petrece in toti oamenii de pe aceasta planeta, mai mult sau mai putin trait, constientizat.
Pana intr-o zi, o zi care pare sa fie monotona ca si celelalte, FUG la oglinda iarasi! si imi vine in minte, cu o putere irezistibila un cuvant: PACATUL, si asemeni unui bivol infuriat, trecutul se repede spre mine, sa ma tranteasca la pamant, sa ma zdrobeasca.
Ma cuprinde un inexplicabil simtamant de vinovatie, si izbucnesc in plans, plang in hohote, un indemn si un gand ma trimit la Biblie, o sterg de praf si incep sa citesc… orele trec fara sa le simt, noaptea succede cu repeziciune ziua, vreau doar un lucru, sa primesc raspunsuri pentru lupta sufletului meu, atat! Incepe sa se clarifice totul!!! Il vad pe ISUS HRISTOS in Ghetsemani, Il vad cu fata plina de transpiratia insangerata, Ii vad agonia sufleteasca, si inteleg ca este si pentru mine lupta, este si pacatul meu peste El. Si plang iar, dar nu fara speranta, plang pentru ca am o sansa, de eliberare.
ISUS HRISTOS este cel mai in masura sa raspunda la intrebarile mele, care m-au chinuit ani de zile. Vad cum isi duce crucea, cum lesina sub povara ei. Cand citesc parca ma doare pe mine, atunci cand cade lesinat, si nu o data, ci de trei ori. Ii vad demnitatea cand este pironit, Ii vad dragostea fata de criminalii Sai atunci cand se roaga pentru ei. Raman impietrit, tintuit la piciorul crucii Lui, sangele Sau curge incet, incet, din maini, picioare, tample, si intr-un final, cand strigatul amuteste universul, moare, Isi da duhul, si inima Lui plina de iubire impovarata de pacatul lumii, al meu, al tau dragul meu cititor, ii plesneste. Isi pleaca fruntea si moare, pentru mine si pentru tine.
Vrei sa cunosti simtamintele Lui pentru tine? Te asteapta! Da chiar acum! Numai El poate sa raspunda la intrebarea ta ce te chinuie: CINE SUNT EU?
Marian Cretu
