PROVIDENÅ¢A ÎN CEASUL SUPREM
În viața noastră de suișuri și coborâșuri vine un moment dincolo de care nu mai este nimic; sau cel puțin așa ni se pare nouă. Practic după ceasul suprem vine marea liniște, adică noaptea fără vise. Este numai normal să ne întrebăm unde este Dumnezeu și ce face El atunci când noua ni se năruie orice speranță.
Observația mea este că noi nu cunoaștem cum se comportă propriul nostru suflet în momentul stingerii. Noi doar intuim acest lucru. Noi încercăm să ne imaginăm cum ar fi dacă clipa de față ar fi ultima noastră secundă de viață. Aici, intuiția nu ne poate ajuta foarte mult pentru că ceasul suprem este un eveniment special și irepetabil, așa că încercăm zadarnic să construim ceva despre care nu avem nici un fel de experiență. Cu siguranță clipa plecării va fi cu totul diferită de orice scenariu pe care ni l-am imaginat. Sugerez că ideea noastră despre moarte este diferită de realitatea concreta pe care aceasta o reprezintă pentru sufletul care se stinge.
Noi folosim propria noastră experiență legată de ceea ce am simțit atunci când dragii noștri se sting și credem că același lucru se întâmplă și cu sufletul care pleacă. Aici va fi de folos să menționez cuvintele mamei mele cu două zile înainte de a muri de cancer gastric, la vârste de 63 de ani. Trebuie să recunosc, am fost surprins de cuvintele ei. Mă așteptam să se plângă de faptul că plecarea este prea devreme, sau să fie îngrijorată de cum ne vom descurca fără ea și că ne va fi dor și nu ne vom mai putea vedea. Dar nimic din toate acestea nu se afla in cuvintele ei. Cu seninătate și liniște în glas ea a spus doar atât: „Sunt mulțumită, nu mă mai doare nimic, singurul lucru pe ca mi-l mai doresc și pe care-l aștept este să mă odihnesc în pace!”
Noi nu mai știam ce să facem de atâta durere și cum să ne mai liniștim inimile zdrobite de pierderea mamei, iar ea aștepta resemnată, marea liniște. Ea era convinsă că va fi bine. Nu avea în privire nici disperare, nici revoltă, nici invidie față de cei care rămâneau. Toate acestea făceau parte din lumea pe care o lăsa în urmă. Ea simțea că lumea pe care o va vedea la înviere, dincolo de clipele de liniște inconștientă numită moarte, va fi sublimă, desăvârșită și plină de lumină, așa că valea umbrei morții nu mai rămânea decât un pasaj necesar spre dincolo de rele și durere.
Știu că Dumnezeu era acolo lângă patul ei și-i pregătea sufletul pentru plecare. Noi ne imaginam cât de greu îi va fi la despărțire, dar Providența a pregătit un scenariu al stingerii diferit de cel imaginat de noi. Acesta este unul din lucrurile minunate pe care le face Dumnezeu pentru cei care se află în ceasul suprem. În marea Sa bunătate și gingășie El înfășoară sufletul copiilor Săi cu o învelitoare de har care îi protejează de marea neliniște a stingerii. Potrivit acestui scenariu, dragostea de viață așezată în noi de Creator, face loc treptat odihnei și împăcării.
Poate că la aceste lucruri se gândea David atunci când zicea în Psalmul 23: „Chiar dacă ar trebui să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău căci Tu ești cu mine” (versetul 4). Expresia cheie din acest text este: Tu ești cu mine. Prezența divină este o realitate de care putem beneficia sau pe care o putem rata. Prezența divină este de sine stătătoare și nu depinde nici de starea noastră sufletească și nici de efortul nostru de voință. Acceptând pe Dumnezeu în viața noastră, El ne va umple de credință și pace în fiecare ceas al vieții și cu atât mai mult în clipa supremă. Refuzând pe Dumnezeu ne străpungem singuri cu o mulțime de dureri inutile.
În ceasul suprem Dumnezeu este mai aproape de noi ca niciodată. Plecăm cu El și pentru că puterile noastre sunt așa de slabe în preajma stingerii, El ne va lua cu gingășia unui tată, în brațele pline de îndurare ale iubirii Sale.
Ion Buciuman