“Doamne, nu ma mustra in mania Ta… caci sagetile Tale s-au infipt in mine…”
Nu este rusinos pentru un om sa-si recunoasca limitele si greselile sale. Este chiar de recomandat sa facem asta, deoarece ne acceptam conditia noastra de om supus greselilor.
A recunoaste fragilitatea noastra si pacatosenia noastra in fata Celui care este Iertare, este ceva placut lui Dumnezeu, care este gata oricand sa ne acorde iertarea Sa, daca venim in fata Lui cu rugaciuni si cu un suflet zdrobit.
“Imi marturisesc fardelegea, ma doare pacatul meu,” spune regele David .
Vino degraba in ajutorul meu, Doamne, Mantuirea mea!”
Acest psalm este un vaiet intrerupt de chemari in ajutor, a unui om constient ca greselile sale il mentin departe de Dumnezeu.
El este izolat, indepartat de Dumnezeu, supus unei ostilitati, ale carei ratiuni nu le intelege.
Este un tip de rugaciune a unui suflet infricosat care se teme ca Dumnezeu nu-l mai iarta. “…o durere arzatoare imi mistuie madularele, si n-a mai ramas nimic sanatos in carnea mea.”
Suntem noi gata sa ne recunoastem greselile, si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne ierte?
