SCHIMBAREA…
Am pornit într-o plimbare în natură să mai uit de stresul dăruit zilnic de orașul care parcă devine din ce în ce mai strâmt în ciuda dezvoltării sale pe o suprafață destul de mare…
În trecerea mea admiram fiecare lucru ce părea neatins și nemodificat de mâna omului…care și-a păstrat naturalețea creată de o mână divină.
Deodată am observat în fața mea cum o mică biată târâtoare se chinuia să-mi taie calea să ajungă spre o porțiune mai ierboasă…era o omidă.Am privit-o și spre mirarea mea…mă privea și ea.Am întins un deget să o îndemn să urce pe el ca să-i ușurez povara să o duc eu spre locul acela râvnit.Mica ființa atunci…mi-a vorbit:
“Of,de-aș avea măcar o zi aripi să scap de povara asta grea să mă simt ușoară liberă și mai aproape de cer…însă sunt doar o biată omidă, sunt blestemată să mă târăsc, să vă necajesc pe voi,oameni, mâncând din frunzele copacilor pentru care mă urâți atât de mult și mai sunt și neplăcută prin infățișarea mea…dar voi oare cu ce sunteți mai presus decât mine? Schimbare…mi-o doresc cu ardoare să mă înalț la cer, să fiu un mister, viu , colorat și încărcat de mirosul florilor pe care să le vizitez în zbor…schimbare…ce mi-o doresc…dar sunt o biată omidă și cu teamă mă gândesc că nu voi mai apuca ziua în care să mă văd acolo sus, în cer.
Om de-aș fi n-aș mai sta pe gânduri și aș lepăda pielea asta grea încărcată de păcat…dar nu-mi știu momentul nu știu clipa când va avea loc schimbarea asta pe care mi-o doresc așa mult…pe când tu omule…ești liber să accepti acum "aripile credinței" să poți să te inalți la cer…de ce alegi totuși să te târăști pe pământ să te chinui, să zaci în păcat…când poți zbura, și poți fi liber să explorezi minunățiile cerești…ce le vei primi precum ți s-a făgăduit? Nu te îndoi ci crede numai!”
Acea biată mică ființă avea dreptate…și n-am mai ezitat și am ales să primesc darul acela pe care ea și-l dorea atât de mult: aripile care să mă elibereze, să fiu mai aproape de cer,să să mă înalțe către Divinitate: mântuirea!
Mirela Prioteasa Rădoi
