Loc pentru credinta

De-a lungul mileniilor, Dumnezeu a fost ceva de la sine inteles, nimeni gandindu-se sa-l puna la indoiala. N-a existat popor care, sub o forma sau alta, sub o imagine sau alta, sa nu-L caute sau care sa fi renuntat in totalitate la credinta in El. Iata cum spune filosoful Plutarh:
"Poti fasi orase fara ziduri, fara literatura, fara imparati, fara comori, fara monede, fara teatre, dar un oras fara temple si fara Dumnezeu n-a gasit nimeni si nici nu va gasi."
Totusi, incepand cu secolul al XIX-lea, sfidand toata cunostinta de pana atunci, dand la o parte adevarata stiinta, ateismul si-a facut tot mai simtita prezenta, negand existenta lui Dumnezeu.
"Nebunul zice in inima lui: nu este Dumnezeu" – spunea psalmistul cu 3000 de ani in urma.
Tot felul de teorii, care mai de care mai sofisticate, au tulburat generatiile ultimei parti a secolului al XIX-lea si pe cele care au urmat.
Dintre toate lipsurile despre care a vorbit Mantuitorul, cu privire la ultimele generatii de oameni, prevazand covulsiile sociale, psihologice, materiale etc. prin care va trece lumea noastra, una i-a atras in mod deosebit atentia: "Cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?"
Mai e loc pentru credinta?
Credinta ca Universul are la baza legi guvernate de o inteligenta superioara l-a ajutat pe Johannes Kepler sa descopere orbitele planetare. Despre el se spune ca in timpul cercetarilor sale a exclamat: "In creatiune Creatorul poate fi atins cu mana."
Asemenea lui, Louis Pasteur a afirmat: "Lumea va rade odata de prostia filozofiei materialiste de azi. Cu cat studiez natura mai mult, cu atat ma mir si admir mai mult lucrarea Creatorului."
Daca privim si la marii misionari ai secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, oameni care au jertfit totul ca mii si mii de semeni sa nu mai traiasca in intuneric, observam ca au fost mancati de acelasi deziderat, acela de a-l face cunoscut pe Dumnezeu.
William Carey, un simplu cizmar, manat de aceasta dorinta, a plecat in India unde a facut dovada ca este un geniu in materie de limbi. Acolo a tradus Noul Testament in bengaleza si a devenit profesor de limbi orientale la Universitatea din Calcutta. A scris manuale de gramatica si dictionare in multe dialecte indiene. De asemenea a introdus in India multe metode noi in agricultura si gradinarit.
Datorita influentei sale, obiceiurile salbatice de a-si arunca copiii la crocodili, la festivalurile religioase, au incetat, la fel ca si arderea vaduvelor sau ingroparea lor de vii o data cu sotii lor morti.
Allen Gardiner s-a dus ca misionar in Patagonia. Charles Darwin, cand a vizitat aceasta zona, a crezut in patagonezii erau veriga intermediara dintre oameni si maimute. Ei aveu o frunte foarte ingusta si gandurile si obiceiurile lor erau pervertite. In decurs de numai cativa zeci de ani, misionarii au schimbat totul. Dupa ce a vizitat tara din nou, Darwin a spus:
"Intotdeauna am crezut ca cel mai mare miracol al istoriei ar fi sa-i civilizezi pe japonezi. Acum sunt convins ca ce au facut misionarii in Patagonia, civilizandu-i pe bastinasi, este cel putin la fel de minunat."
Si de atunci a devenit un contribuabil permanent la misiunea lor crestina.
Astazi, cand realizarile tehnice au spulberat barierele cunoasterii, cand toata aceasta dezvoltare schimba fatza lumii de la o zi la alta, de la o ora la alta, ramane inca valabila intrebarea Mantuitorului: "Cand va veni Fiul Omului, va gasi El credinta pe pamant?"
Toate incercarile de a gasi o cale de rezolvare a problemelor acestei lumi sunt lipsite de sens, fara o intoarcere a omului spre Dumnezeu – Creatorul tuturor lucrurilor.