Ajuta necredintei mele!
Putine lucruri in viata sunt atat de suparatoare si deranjante ca indoiala. Intr-o zi a venit la Isus un om sincer care se afla intr-o lupta teribila cu necredinta. Era disperat. Fiul lui era posedat de demoni. Acest tata a auzit undeva ca Isus il putea vindeca, dar nu prea credea. Totusi isi dorea mai mult decat orice ca baiatul lui sa fie vindecat. Iti poti imagina drumul lui pana la Isus? Prietenii il insoteau si ii repetau insistent: „Nu-i spune ca nu crezi. Asta este sansa ta. Este pentru copilul tau. Nu dezvalui prea mult din convingerile tale si nu uita ca poti reusi daca te prefaci un pic.” Apoi ajunge in fata lui Isus, care il atinge exact unde il durea cel mai tare, spunand: „Daca tu crezi, totul este posibil.” Ce va face acum? Isi va reprima el indoiala si isi va salva copilul? Va recunoaste acum ceea ce gandea cu adevarat? Cu sinceritate, striga: „Doamne, cred; ajuta necredintei mele!”
Reactia lui Isus ne impresioneaza profund. Orice comentariu despre credinta inceteaza. Isus este multumit. Copilul este imediat vindecat. Ce demonstreaza aceasta? Ne arata ca atitudinea duplicitara nu ne scoate din sfera preocuparii lui Dumnezeu. Ne arata ca Dumnezeu nu ne cere sa renuntam la onestitate pentru a primi dragostea Sa.
Insa am pierde cealalta jumatate a istorisirii, daca am trece cu vederea faptul ca in acea zi au fost vindecate doua persoane – baiatul si tatal. Asa cum am afirmat mai devreme, indoiala este o atitudine extrem de deranjanta. Amestecati nesiguranta, vinovatia si confuzia si veti avea continutul afectiv al indoielii. Isus nu l-a lasat pe tata in aceasta stare.
Multi simt ca le lipseste credinta si din cauza aceasta stau departe de Hristos. Daca esti unul dintre acestia, framantat de deznadejde si necredinta, priveste la Hristos. Insuseste-ti fagaduinta Sa: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara”. Arunca-te la picioarele Sale si striga: „Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!” Niciodata nu vei pierde daca faci astfel, niciodata!
Iacob Pop
