Asta seara mi-am deschis inima catre Tine pentru ca vreau sa Te cunosc mai bine. Si-am hotarat ca eu sa zic ceva, dar sa aud si raspunsul Tau.
Deschid Biblia si ochii mi se opresc asupra catorva randuri: "El a crescut inaintea Lui ca o odrasla slaba, ca un Lastar care iese dintr-un pamant uscat. N-avea nici frumusete, nici stralucire ca sa ne atraga privirile si infatisarea Lui n-avea nimic care sa ne placa."
Mai citesc o data…. si inca o data… si din nou aceeasi nelamurire: Doamne, intotdeauna Te-am crezut o persoana frumoasa ?!? Incerc sa-mi alung din gand imaginile din cartile ilustrate si sa-Ti conturez chipul asa cum Te-am cunoscut… Mi-e greu sa-l desenez in ansamblu…. inca nu Te cunosc pe deplin…. Insa stiu sigur ca ochii Tai trebuie sa fie blanzi… nu stiu daca sunt senini ca cerul sau vioi ca firul de iarba….dar stiu ca privirea Ta imi va darui intotdeauna siguranta ca sunt iubita….
Si-atunci… de ce infatisarea Ta "n-avea nimic care sa ne placa"?
Incep sa vad mai clar…. de o parte esti Tu si de cealalta parte suntem "noi". Probabil si eu Te-am privit ca ceilalti… cu aceeasi superficialitate si n-am gasit nimic interesant in Tine… n-ai haine la moda, esti mereu singur, nu iesi cu nimic in evidenta… Pentru "noi" esti doar un "Lastar care iese dintr-un pamant uscat".
Dar stii ce e interesant? Tu esti unul. Esti acolo… singur…. de o parte… Eu… nu sunt eu…. pentru ca exista doar doua extreme: TU si NOI… Iar eu sunt doar un anonim intr-o multime orbita de prejudecati…..
Doamne, cum arata frumusetea Ta?
Cat de mult mi-as dori sa Te pot vedea odata fata in fata… Si poate ca apoi, la cealalta extrema, nu vei mai fi doar Tu ci, langa Tine, un anonim va capata frumusetea dragostei Tale…
Autor: Mihaela Panaite
