Un tanar, fiind jignit de cineva, s-a dus la unul din prietenii sai si i-a spus:
– Am sa-I arat eu lui cine sunt eu! Am sa-l fac eu pe el sa ma cunoasca si sa nu mai uite cat o trai! Dar prietenul sau l-a sfatuit astfel:
– Nu te pripi! Jignirea este ca stropirea cu noroi. Cand ti s-a intamplat sa-ti stropesti hainele cu noroi nu e bine sa le stergi numaidecat, caci se murdaresc si mai rau. Cand noroiul se usuca se curata foarte bine cu peria.
Cine vorbeste sau actioneaza la manie, acela sporeste neintelegerea, in loc sa o inlature. Eu personal ma aseman foarte mult cu tanarul din povestioara, niciodata nu am avut rabdare, mai ales in ce priveste reactia la manie.
Intotdeauna m-am intrebat cum reusesc alte persoane sa numere in gand pana la zece inainte de a raspunde atunci cand sunt nervoase. Eu reactionez instant… si apoi regret. Atunci cand m-am intors la Domnul m-am straduit foarte mult sa corectez acest defect al meu, dar abia daca am ajuns la un anumit nivel de rabdare, nici vorba de indelunga rabdare.
Acest lucru s-a datorat faptului ca m-am straduit, M-AM CONTROLAT EU, prin fortele mele am incercat din greu sa obtin, sa deprind aceasta calitate grozava numita rabdare. Este adevarat ca am ajuns o persoana mai rabdatoare decat eram inainte; dar mult prea departe decat ce mi-as dori, de ceea ce trebuie sa fiu. Mi-a luat mult timp sa realizez ca indelunga rabdare nu este ceva ce eu pot obtine, este ceva ce eu pot primi! Nu pot sa o “construiesc” prin propriile puteri deoarece este roada Duhului Sfant, si o pot primi cadou atunci cand il primesc in viata mea; cand ma las condusa de El. De aceea, eu personal am renuntat sa imi dezvolt rabdarea prin propriile forte, si am ales sa ma rog ca Duhul Sfant sa preia conducerea vietii mele, pentru ca si roadele Lui sa creasca in mine.
