„Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poți s-o faci. Nu zice aproapelui tău: „Du-te și vino iarăși; îți voi da mâine!”, când ai de unde să dai.” Proverbe, 3: 27, 28
V-ați gândit vreodată la cele mai nefericite ființe din lumea aceasta? V-ați gândit că există undeva un copil care e flămând și însetat, un copil care are palmele bătătorite de muncă, un copil zdrențuros și desculț, un copil abandonat de părinți, un copil care nu știe să citească, un copil care…? V-ați gândit?
Sunt copii în orfelinate, care nu-și cunosc părinții, pentru că i-au părăsit sau pentru că nu-i mai au sau chiar dacă îi au, aceștia nu-și pot permite să-i îngrijească ei. Sunt atâția copii și nu numai copii, ci chiar și adulți, care n-au unde să-și plece capul, care n-au de multe ori nici ce mânca și, de aceea, trebuie să cerșească.
Am trecut pe lângă ei zilnic, i-am văzut dormind pe bănci, prin parcuri, pe guri de canale și prin gări, i-am văzut cerșind la colțuri de stradă, așteptând cu mâna întinsă pe la porți, îmbrăcați sărăcăcios și purtând povara mizeriei. Și sunt atâția pe care nici nu i-am zărit vreodată, nici n-am auzit de ei, pentru că rabdă fără să îndrăznească măcar să ceară ceva.
Ce ați făcut pentru ei? Ce am făcut noi toți pentru aceștia?
Bunătate
Cresc multe flori pe-acest pământ
Să bucure priviri curate,
Cresc flori și-n suflet și în gând
Și-o floare poate crește-n fapte.
Ne bucurăm de daruri sfinte,
Pe care Dumnezeu le-nșiră
Cu dragostea de bun Părinte,
Pe masa păcii veșnic plină.
Dar lângă noi stau nevoiașii,
Pe lângă drum, pe lângă ape
Și-așteaptă, întrebându-și frații
De-o zi de caldă bunătate.
Un colț de pâine și-un cuvânt
Să dăruim cu bucurie
Celui ce-i lângă noi, flămând
Și să-i vorbim de veșnicie!
Acopere-l pe cel ce n-are
C-o haină să se încălzească,
Deschide-ți casa să coboare
În ea senin de zi cerească!
Când vezi străinul rătăcind
Fără un han de poposire,
Să-i pregătești un loc curând
La masa ta de fericire!
Dac-ar veni, mergând agale,
Hristos sărac, doar cu-un toiag,
I-ai alerga voios în cale
Să-l rogi să-ți poposească-n prag?
Acel sărac pe care-l știi
Cum stă tăcut și fără parte,
La masa ta de bucurii
Să-l chemi de grab’, că-ți este frate!
Și suntem frații lui Isus
Care-a trăit în sărăcie
Și care ne-a iubit nespus,
Cu-o dragoste din veșnicie.
Cresc multe flori pe-acest pământ
Să bucure priviri curate,
Dar flori de veșnicie sunt
Doar faptele de bunătate.
Te-am făcut pe tine
Un om de bine mergea prin oraș și a întâlnit o fetiță în zdrențe care cerea de pomană. Își îndrepta gândul spre Dumnezeu: "Doamne, cum poți permite una ca asta? Te rog, fa ceva!"
Seara, la telejurnal a văzut diverse secvențe cu neputincioși, cu copii muribunzi și cu trupurile chinuite. Și iar s-a rugat: "Doamne, câtă mizerie! Fă ceva!" In timpul nopții, Domnul i-a apărut în vis și i-a spus: "Am făcut deja ceva: te-am făcut pe tine!"
Ce învățăm din această întâmplare? Că nu trebuie să așteptăm ca alții să facă ceva, ci să știm că Dumnezeu așteaptă de la noi să facem ce putem pentru cei aflați în nevoie.
Sunt oameni goi și flămânzi
cu inima oarbă…
Cine să meargă
să ducă iubire, să-i învețe iubire?…
Iubire dorită,
mai căutată ca aurul de preț și curat de ofir!
Iubire aleasă,
mai nobilă decât tot ce-ar fi pe lume mai înalt!
Iubire cântată,
Iubire prea mult așteptată,
Iubire cerută de toți…
Cine e gata să-mpartă,
să meargă să dea iubire, jertfire?…
Balsam pentru răni nevăzute,
liman de dureri neștiute,
Iubire pierdută!
Iubire închisă cu porți și zăvoare,
Iubire legată!
iubire ruptă din soare!
Sunt oameni goi și flămânzi…
Cine să meargă să ducă iubire?
Cine să dea, să deschidă izvoare curate
demult astupate, cine?…
Cine să sufere, cine să bucure,
cine să-mpartă, să ungă pe pâine
atâtor inimi lovite, rănite, cine?…
Iubire-așteptată, iubire uitată,
iubire jertfită pe cruce,
iubire dăruită, iubire în veci fericită!
Poate pe unii dintre aceștia i-am ajutat, poate că pe alții i-am disprețuit, iar pe alții i-am alungat. Poate că ne-am uitat la ei și-am întors privirea în altă parte. Unora, poate că le-am dat bani sau hrană, poate că altora le-am oferit îmbrăcăminte, o Biblie poate, dar… cui i-am oferit, pe lângă toate acestea, o inimă caldă?
Prieteni! Niciodată să nu-i uităm pe cei sărmani sau pe orfani! Și să nu uităm că nu este de ajuns să-i ajutăm, pentru că nu contează cel mai mult cât dăm, ci cum dăm.
Să ne amintim cum proceda Isus. El n-a obosit niciodată să facă bine și Scriptura ne învață să facem și noi la fel.
Mesajul acestui program este să fie și în noi gândul care era în Hristos; să fim gata, întotdeauna să facem binele. Și ocazii sunt destule, numai trebuie să profităm de ele.
Fii tu primul în slujire
Dacă vrei să fii asemeni
Bunului Mântuitor,
Fapte bune tu să semeni,
Pe al vieții-ogor.
Fii tu primul care-ajută
Pe bătrân sau copilaș,
Cel dintâi care salută,
Chiar pe cel ce-ți e vrăjmaș.
Zâmbet, haină, casă, pâine
Tu oferă tuturor.
Nu te-ngrijora de mâine,
Haru-i e-ndestulător.
Fapte bune tu să semeni
Pe al vieții tale-ogor,
Dacă vrei să fii asemenea
Bunului Mântuitor.
Lucrător cu Domnul
Domnul făcea numai bine
Când era pe-acest pământ.
Alina durerea lumii
Cu gingașul Sau Cuvânt.
Dar lucrarea de iubire
Și de-ntoarcere la bine
Vrea s-o facă chiar și astăzi
Si prin mine, si prin tine.
Să fim lucrători cu Domnul
În această omenire
Pentru cei ce au nevoie,
De o fapta de iubire.
S-a întâmplat în preajma sărbătorilor de iarnă. Ionuț și Irina erau unii dintre copiii foarte săraci din cartier.
Într-o zi, cineva bătu la ușa lor și le oferi o invitație la serbarea copiilor săraci. Bucuria aceasta nu era deplină, pentru că doar un singur copil din fiecare familie putea să participe la serbare. Ce triști au fost Ionuț și Irina! Cât de mult și-ar fi dorit să meargă împreună!
Irina, fiind mai mică, i-a spus fratelui ei:
– Ionuț, du-te tu la serbare, că ești mai mare. Dar să ții minte tot ceea ce se întâmplă acolo, ca să-mi povestești la întoarcere.
Pentru prima dată în viața lui, Ionuț putea să participe la o asemenea ocazie. Zilele treceau greu, dar sosi și ziua mult așteptată. Ionuț s-a îmbrăcat cu ce avea el mai frumos și s-a dus.
A fost foarte frumos impresionat de tot ce s-a întâmplat acolo, dar mai ales când a văzut un brad încărcat cu cadouri și o masă plină de bunătăți.
La sfârșitul serbării, fiecare copil era strigat și putea să-și aleagă un cadou. Ionuț a ochit o mașină de pompieri, roșie, pe care și-o dorea foarte mult. Tot timpul s-a gândit să nu o aleagă alt copil, dar când a fost strigat, vocea lui abia se auzi, când zise:
– Aș vrea să primesc păpușa aceea frumoasă.
Un hohot de râs se auzi în sală, dar, Ionuț, luând păpușa, a ieșit repede din sală și a alergat spre casă. Era foarte mulțumit de alegerea lui.
În tot acest timp sora lui a stat la fereastrăși aștepta cu nerăbdare întoarcerea lui Ionuț, ca să-i povestească cum a fost acolo.
Fratele ei, de cum a intrat în casă, i-a spus:
– Am un cadou frumos pentru tine! Închide ochii!
Irina, emoționată, cu ochii închiși, a simțit în brațele ei mici, o cutie mare. Lacrimi de bucurie i-au umplut ochii. Dar mai bucuros decât ea era Ionuț. Știa că, pentru Irina aceea era singura bucurie. El era mulțumit la gândul că avusese ocazia să participe la serbare.
O bătaie în ușă le atrase atenția. Când Ionuț a deschis ușa, a văzut-o pe doamna care a organizat serbarea cu o cutie mare în mâini.
– Este pentru tine, Ionuț.
Știți ce era în acea cutie? Ați ghicit. Mașina de pompieri.
Vă dați seama ce uimit și totodată ce bucuros a fost Ionuț.? Nu-i venea să-și creadă ochilor.
În ziua aceea, cei doi copii au învățat pentru totdeauna lecția dăruirii.
A dărui și a primi
Am trimis un zâmbet și el a navigat departe
Pe mările zbuciumate ale vieții.
Mult mai multe zâmbete decât pot eu număra
Au navigat spre mine înapoi.
Am strâns o mână în timp ce șopteam încurajator
"Norii vor fi împrăștiați de vânt"
Și am simțit că viața-mi este binecuvântată
În fiecare oră din acea zi.
Am trimis o urare de fericire
Acolo unde cineva în suferință avea nevoie de ea.
Și, foarte curând după aceea, am găsit bucurie
Adăugându-se în cămara mea.
Mi-am dăruit cu înțelepciune
Mica mea comoară din monezi câștigate cu trudă.
Dar acum s-au întors la mine
De sute de ori înmulțite.
Am ajutat un om să urce un povârniș,
O nimica toată.
Și totuși o recompensă bogată am primit
Pentru că am acum un nou prieten.
Mă gândesc în fiecare dimineață când mă scol,
Cum pot să realizez ceva,
Eu știu că fiind folositor, progresez
Și dăruind va veni timpul să primesc.
Ce este bunătatea?
Isus ne-nvață să fim buni,
Să facem bine-n orice vreme,
Să fim atenți cu cei din jur,
Să ajutăm pe cel ce-i în nevoie.
Tot ce-aștepți să-ți facă altul
Să faci tu însuți mai întâi,
Astfel vei fi ca înțeleptul
Ce și-a zidit pe munte casa lui.
Și de-a venit furtuna și vântul a lovit,
Puternic ancorată, casa nu s-a clintit…
Dar cel neînțelept a ridicat
O casă pe nisipul mișcător
Si-atunci când vântul, valul a lovit
Casa de pe nisip s-a prăbușit…
Dacă știm să facem bine-n orice vreme
Și oricui,
Noi avem ca temelie pe Isus și viața Lui!
Vreau să fac bine tuturor
Ca Isus, vreau tuturor
Numai bine ca să fac,
Să alin răni care dor,
Pe sărmani să îi îmbrac.
Și un cald cuvânt să spun
Celui ce trudește greu,
Fruntea să i-o încunun
Cu-al inimii curcubeu.
Binele să-nfăptuiesc,
Să-mi ajuți mereu, Isus
Și pe toți să îi iubesc,
Ca și Tine, de nespus!
Un credincios, care lucra într-o fabrică, a fost întrebat cândva de șeful său, dacă îi ajung banii pe care îi câștigă. Omul i-a răspuns: „Din banii pe care îi câștig, îmi hrănesc familia, plătesc o datorie, pun la CEC și împrumut pe Dumnezeu”.
„Cum adică?”, întrebă mirat șeful.
„Uite cum!”, răspunse salariatul credincios. Plătesc o datorie pentru că îngrijesc de mama mea, care este bătrână, pun la CEC, îngrijind de copiii mei, care îmi vor da și mie când voi fi bătrân și împrumut pe Dumnezeu, având milă de copiii orfani pe care-i văd singuri și lipsiți de vreun ajutor, la colțurile de stradă și pe băncile din gări și din parcuri”.
Rugă pentru mine însumi
Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană!
Când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă!
Când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit!
Când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi!
Când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el!
Când sunt sărac, adu-mi pe cineva care e în nevoie!
Când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă!
Când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez!
Când simt nevoia de a fi înțeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înțelegerea mea!
Când aș vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă!
Când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alții!
Amin!
* Dăruiește semenilor tăi măcar zâmbetul de toate zilele și inima ta se va încălzi de dânsul de la o vreme.
* Caritatea nu este banul, ci aurul sufletului tău în care-l înfășori.
* Orice moment este prielnic pentru dragoste – pentru a asculta problemele cuiva, pentru a ajuta pe cineva. Lucrurile acestea mărunte fac ca viața să merite trăită.
* Înconjoară-te cu un zid de dragoste și mai aruncă și pe deasupra pâinea hrănitoare a milei!
* Implică-te cât poți în fiecare zi – un zâmbet, un compliment, o clipă din timpul tău, o ureche atentă la problemele altuia, un cuvânt de încurajare! Întotdeauna poți găsi ceva de dăruit celorlalți.
* Fă-I un cadou lui Dumnezeu dăruind din timpul tău pentru a ajuta pe cineva!
Zâmbește!
Zâmbește
și vei fi fericit.
Zâmbind vei face
si pe alții fericiți.
Nu te costă nimic,
Dacă vei zâmbi.
Zâmbind,
Vei avea în suflet,
Soare și lumină,
Pentru a dărui
și celor din jur,
Făcându-i fericiți.
Cât de frumos
Este când zâmbești.
Aproapele meu
Poți să cunoști și nouăzeci de limbi,
Și chiar vreo douăzeci de limbi cerești,
Sunetul tău strident n-ai cum să-l schimbi:
Ca o aramă sunătoare ești
De nu iubești…
Poți să-ți împarți averea la săraci
Și chiar ca un martir să te jertfești,
N-o să câștigi nimic din tot ce faci.
Ești mic, oricâte laude primești,
De nu iubești…
Dar dacă totuși zici că ai iubire,
Dar nu înveți cuvinte îngerești
Și n-ai habar de-a faptelor vorbire,
Tot o aramă sunătoare ești,
Că nu iubești…
Tu zici că Îl iubești pe Dumnezeu
Dar dacă la săraci nu te gândești
Și orice sacrificiu-ti pică rău
Să știi că pentru foc te pregătești,
Că nu iubești…
Iubirea nu știe să-și ia concediu,
Ea crede totul, ea nădăjduiește,
Ea suferă, tot ea este remediu
Si mai presus de toate,
Ea IUBEȘTE!…
Cine este aproapele tău?
Isus a fost profesor minunat…
El a-nvățat pe cei din jurul Său,
Cum să obțină caracter curat
Și cum să scape de năravul rău.
Le-a spus cum se iubește în Scriptură:
Și albi și negri, și samariteni,
Fără condiții, fără vreo măsură,
Ca niște-adevărați galileeni.
La fel și noi suntem chemați spre fapte…
Fapte curate și credința mare…
Și să sperăm că vom învinge-n noapte
Și ne vom întâlni la sărbătoare!…
E frumos
E frumos când poți în viață
să fii darnic și milos,
să te duci de dimineață
să ștergi lacrima răzleață.
E frumos.
E frumos, cât zboară anii,
să-ți faci viața un prinos,
să hrănești cu drag orfanii,
să-i ajuți pe toți sărmanii.
E frumos.
E frumos când nu-i răpusă
jertfa ta de-un gând fălos,
când în taină nepătrunsă
îți faci haina cea ascunsă.
E frumos.
Însă fapta cea mai mare,
darul cel mai de folos,
e să chemi pe-un om, pe-oricare,
dintr-o viață de pierzare,
la Hristos.
Să iubești
Sfânt izvor de fericire,
Asta-i Legea din Scriptură,
Totul, totul e iubire,
Asta-i legea și-n natură!
Dacă mărul, măr rodește,
El n-o face pentru sine.
Legea celui ce iubește
E să facă numai bine.
Să iubești mai sus de toate
Pe Cel care te-a creat,
Să faci milă și dreptate
Fratelui împovărat!
* Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău, fără ca el să piardă ceva.
* Vorba bună și zâmbetul și fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului.
* Nu vei pierde niciodată dăruind.
* Dăruirea binecuvântează atât pe cel ce primește, cât și pe cel ce dăruiește.
* Acordă-i lui Dumnezeu o parte din timpul tău, astfel vei realiza cel mai important lucru pe ziua de azi!
Acordă-le celor din jur o parte din timpul tău pentru a-i ajuta într-un fel sau altul, astfel vei realiza cel de-al doilea lucru important!
„Dumnezeu ne-a binecuvântat, ca să fim o binecuvântare” (Geneza 12,1).
* „Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul și El îi va răsplăti binefacerea.” (Proverbe 19:17)
Menire
Mâinile tale-s făcute să dea: alinare, îndemnuri, mâncare.
Ochii tăi sunt făcuți să arate: mângâiere, speranță, dreptate.
Gura ta are coarde vocale ca să cânți
Și să spui adevărul, chiar și atunci când doare,
Urechea s-apleci când se strigă „Ajutor!”,
Dar să o ferești de Ispititor.
Mersul să îți fie hotărât și drept,
Să nu poposești la cel neînțelept.
Pe cărări străine să nu te abați,
Drumul să iți fie la săraci și la frați.
Fii pregătit și vei birui,
Dar să nu uiți genunchii și nu adormi,
Căci în curând vom ajunge în Å¢ara de Sus
Unde ne așteaptă, cu slavă, Isus!
Vești bune
Fii gata orișicând
S-aduci o veste bună,
Fii gata-ntotdeauna
Să faci o faptă bună
Celui de lângă tine…
Căci orice dar de preț
Vine de sus
Și dătător este Isus…!
Ajută
Ajută, oameni iubește
Binele atunci sporește.
Binele ce-l faci se știe
El și pe nisip se scrie.
Dacă hrănim pe săraci
Dacă hrănim pe săraci,
Pe șchiopi și pe orbi,
Dumnezeu ne va da pâinea ca-n somn
Sau ne-o va trimite pe corbi.
Din cât de puțin avem
Parte și altora să fie făcută;
Iubirea înțelege durerea,
Iubirea ajută.
Iubirea nu strânge pentru sine
Iubirea nu strânge pentru sine,
Dă jumătate din ce are,
Ca Zacheu,
Dă totul, ca să fie bine;
Slujește oricui,
Nu cere nimănui
Și nu așteaptă răsplată;
Iubirea este dezinteresată.
Cu cel flămând
Cu cel flămând,
Iubirea, pâinea și-o-împarte.
Celui căzut sub poveri,
Durerea i-o poartă.
Peste inima celui rănit,
Iubirea, vindecare-și deșartă.
Celui rătăcit, cărarea i-o arată
Și mai ales, iubirea iartă, iartă.
Un bătrân, bun la inimă, s-a întâlnit într-o zi cu un băiat de vreo 10 ani, la un colț de stradă, gata să se lovească de el. După ce băiatul îi ceru iertare pentru neatenție, bătrânul, intrând în vorbă cu el, îl întrebă:
– Tu știi cât fac 2×2?
– Da, răspunse băiatul, surâzând șiret.
– Cât?
– 2×2=6
Bătrânul se uită mirat la băiat și-i spuse:
– Nu se poate!
– Ba da, strigă băiatul vesel, dăruiți-mi doi lei și vă voi dovedi!
Bătrânul îi dădu imediat banii ceruți.
– Acum, spuse băiatul, așteptați o clipă și dispăru. După un minut, apăru cu o pâine în mână, pe care o dărui unei fetițe flămânde, ce o luă cu bucurie și începu să mănânce imediat din ea.
– Iată, domnul meu, spuse băiatul, mai întâi am avut cei doi lei în stăpânirea mea, cu care am putut cumpăra pâinea. Apoi cei doi lei au trecut în stăpânirea brutarului, iar eu am avut bucuria darului făcut din toată inima fetiței și, în final, fetița sărmană a mâncat pâinea, astâmpărându-și foamea. Deci, 2×2=6.
Bătrânul răsplăti această judecată minunată cu un dar.
Spuneți, dragi prieteni, iubirea voastră de oameni poate face astfel de socoteli?
Aș vrea să fiu
Niciodată, niciodată
Nu voi face nici un rău.
Dacă Domnul e iubire
Vreau să fiu și eu!
Numai bine, numai bine
Eu voi face orișicui.
M-a-nvățat Isus iubire
Din iubirea Lui.
Totdeauna, totdeauna
Lângă Domnul eu voi sta.
Tuturor voi fi iubire,
Până-n slava Sa!
Știm cu toți că în toată lumea se obișnuiește ca de Crăciun cei dragi să-și ofere unii altora daruri.
Chiar înainte de Crăciun, Paula a propus familiei ei:
– Ce-ar fi, ca anul acesta, să dăm daruri unor oameni care nu fac parte din familia noastră – cuiva care n-ar putea să ne dea alte daruri înapoi!
Ideea a prins imediat și Paula a pus în mijlocul camerei o cutie mare de carton în care toată lumea trebuia să pună darurile.
Tot Paula a fost prima care a pus în cutie o păpușă la care ținea foarte mult, după ce o sărută și-și luă la revedere de la ea. A urmat fratele ei, Cătălin, care a pus în cutie ursulețul, apoi sora lor, Alice care a adus o cutie cu acuarele. Tata a pus o cămașă, o pereche de pantaloni și niște mingii de golf, iar mama a pus două sau trei rochii, o cămașă de noapte frumoasă și o eșarfă frumos colorată.
Apoi copiii au început din nou să caute prin jucăriile lor și au adus pe rând tot felul de jocuri, jucării cu mecanism de ceas și altele.
Treptat, treptat, cutia cu daruri s-a umplut. Toată lumea dădea fără vreun gând de a primi ceva în schimb.
Apoi mama spuse:
– Trebuie acum să găsim persoanele cărora să le dăm aceste daruri. Haideți să ne adunăm toți în jurul mesei și să facem o listă cu cei care ar avea nevoie de ele și nu și le-ar putea cumpăra!
Ce mult s-au bucurat făcând lista!
– Cred că lui Teo i-ar plăcea ursulețul meu. Sunt sigur că el nu are ursuleț, zise Cătălin.
– Și Suzanei ar trebui să-i dăm cutia mea cu acuarele, zise Alice. Părinții ei n-ar putea niciodată să-i cumpere așa ceva.
– Eu cred că vecinului nostru, Artur, i-ar plăcea foarte mult mingiile mele de golf, spuse tata.
– Iar eu am să-i dau colegei mele, Maria, stiloul meu albastru. Am văzut adesea cum privea cu jind la el.
Și tot așa au continuat până când fiecare dar a primit o etichetă cu numele celui ce ar fi fost bucuros să-l primească.
Apoi a urmat plăcerea de a împacheta darurile și de a pune înăuntru un bilețel: „Cu dragoste, de la cutia cu daruri”, urmată de fericirea finală de a o împărți.
Totuși, această fericire nu a fost finală, căci fericirea pe care o capeți atunci când dai altora nu are niciodată sfârșit. Ea crește tot mai mult și se răspândește mereu, mereu.
Nu a spus Isus: „Este mai ferice să dai decât să primești”?
Apleacă-te
Fii nimănui și cu nimic dator,
Dar gata să te dărui tuturor,
Ca pomul ce se-apleacă spre norod
Cu creanga mai să cadă de-atât rod!…
Fii către toți și orișicând deschis,
Ca o fereastră ’naltă către vis,
Ca zborul unei harnice albine
Și pe narcise și pe mărăcine!
Fii umbra mult dorită de popas
Pentru truditul sub arșiță pas
Și masa-ntinsă plină orișicând,
La care-aleargă sufletul flămând!
Fii cel ce zilnic te oferi, bogat,
Pentru bolnav, hulit sau întristat,
Cum face-n munte proaspătul izvor
Și pentru lup și pentru călător!…
Numai așa ai să primești în piept
Fiorul unui mers curat și drept
Și că încet, dar sigur și tu sui
Cărarea care duce-n țara Lui…
Dragii noștri, am ajuns la sfârșitul acestui program. Un program, în care ne-am amintit de lucruri triste, dar adevărate.
Dar noi putem să facem ceva pentru toți aceștia sau măcar pentru unii dintre ei. Dacă fiecare dintre noi am face cât de puțin, viața lor ar putea fi altfel. De noi depinde ca celor săraci, orfani și chiar celor bătrâni să le fie puțin mai bine, dăruindu-le măcar puțină iubire și ajutor material.
Și trebuie să știm că dacă facem ceva pentru cei în nevoie, facem, de fapt, pentru Isus! Să urmăm exemplul Lui! Să nu uităm niciodată cum S-a purtat El cu toți oamenii cât a fost pe Pământ și, mai ales, cât Îi datorăm pentru ceea ce a făcut El pentru noi!
Și să mai știm, că, ajutând pe alții, de multe ori, ne putem ajuta pe noi înșine, așa cum băiețelul din povestire s-a gândit la sora lui și a ales un cadou pentru ea, dar și el a primit, la rândul lui un cadou.
Aș vrea să nu uităm nici îndemnul Apostolului Pavel, pe care-l găsim scris în Galateni 6,9: „Să nu obosim în facerea binelui!”
Acum avem prilejul să punem în practică cele învățate astăzi. Cu ceva timp în urmă, copiii comunității noastre s-au angajat să participe la proiectul „COPII AJUTĂ‚ COPII”, inițiat de ADRA.
De aceea, invit pe toți cei care ați pregătit cadouri, asemenea Paulei și familiei ei, să le oferiți celor pentru care le-ați adus!
Sursa: http://programetineret.ro
