Intr-o odaie micuta si saracacioasa din podul unei case situate in mahalaua unui mare oras, zacea un baiat orfan, cu numele Tom. De mai bine de doi ani zacea acolo, culcat pe un pat saracacios. Parintii lui murisera de multi ani si l-au lasat in grija unei rude batrane, pe care baiatul a numit-o mama-mare. Tom se nascuse olog si in tot timpul vietii sale tot suferind a fost. Cat i-a fost cu putinta, mai facea cate o treaba la cate cineva, ca sa castige cativa lei. Dar foarte curand dupa moartea parintilor lui n-a mai putut sa paraseasca patul. Proprietareasa casei, o batrana, a dat orfanului odaita din podul casei, ca sa stea acolo. Cand traia mama lui, ea 1-a invatat sa scrie si sa citeasca, dar aceasta fiind crestina numai cu numele, n-a avut cine-i vorbi de Domnul Isus. De multe ori, iarna s-a dus si la adunare, dar mai mult ca sa se incalzeasca langa soba din sala. Rebegit de frig, ostenit si flamand cum era, abia era in stare sa ia aminte la cele ce se spuneau acolo.
Cand a venit insa vremea sa zaca singur in odaita lui, atunci si-a adus aminte de acele seri. Si-a adus aminte de cate un cuvant pe care l-a auzit atunci si, incet-incet, s-a nascut in el dorinta sa afle cat mai mult despre acele lucruri dumnezeiesti si, daca s-ar putea, sa aiba si o Biblie care sa fie a lui.
Intr-o zi a rugat-o pe mama-mare sa-i faca rost de o Biblie. Raspunsul pe care l-a primit nu a fost deloc imbucurator. Batrana i-a spus cu ton batjocoritor ca ea nu-si bate capul cu acestea. Si apoi, pentru ce i-ar trebui o Biblie?
Tom a ramas foarte intristat ca nu putea sa ajunga sa obtina Cartea dorita. Totusi dorinta nu i-a parasit sufletul, ci dimpotriva, l-a inflacarat tot mai mult. Intr-o zi, Tom zacea ca de obicei in patul lui cand, deodata, a auzit pasi repezi urcand pe scara. In clipa urmatoare Iacob, singurul prieten pe care-l mai avea pe lume, a intrat in odaia sa.
"Bine te-am gasit, Tom! – striga Iacob foarte miscat. Am gasit serviciu in alt oras. Maine plec sa-l iau in primire si am venit sa-mi iau ramas bun de la tine." Apoi s-a asezat pe marginea patului, stergandu-si sudoarea de pe frunte.
Vestea pe care i-o aducea Iacob nu-1 bucura deloc. Pentru ca daca nici Iacob nu mai era, atunci nu mai avea pe nimeni care sa mai dea pe la el cateodata.
"-Ti-am adus un dar frumos– spuse Iacob. Uite, Tom, iti aduc aici o hartie de 100 de lei. Nu-i asa ca ai sa cheltuiesti acesti bani numai atunci cand vei avea mare nevoie de ei?"
"-O, Iacob, tu esti asa de bun! – spuse Tom miscat. Uite, acum, acum am neaparata trebuinta de ei."
"-Adevarat? Si pentru ce anume?"
"- Ca sa-mi cumpar o Biblie."
"-O Biblie?! Deci asa! Cine a mai auzit vreodata ca un baiat sarac sa dea atatia bani pe o Biblie! Saptamani si luni de zile au trecut pana sa strang ban cu ban aceasta suma."
"-Draga Iacob, nu te supara! se ruga sarmanul baiat. Uite, tu pleci si eu am sa fiu si mai singur ca pana acum. De aceea doresc atat de mult o Biblie. Te rog, adu-mi una, adu-mi-o repede. Nu departe de aici locuieste un om care vinde Biblii. Du-te la el si cumpara una."
"- Dar, Tom, ce vrei sa faci cu ea? – intreba prietenul profund nemultumit ca banii lui, adunati cu atata truda, urmau a fi cheltuiti pe un astfel de lucru. Tu nici n-ai fost la scoala si acum vei putea sa intelegi ce scrie acolo, in Biblie?"
"- Se poate, Iacob. Dar am o dorinta asa de mare dupa o Biblie! Stii tu pentru ce? Cred ca iti aduci aminte cum am fost amandoi de cateva ori la adunare. Si acum vreau sa stiu daca oamenii aceia au spus adevarul despre Domnul Isus. Acest lucru il pot afla numai din Biblie. Te rog, Iacob, cumpara-mi o Biblie care sa-mi fie, din partea ta, un dar de frumoasa amintire. Prin aceasta ma vei face foarte fericit."
"- Ei bine, Tom, atunci am sa ma duc sa-ti cumpar una. Dar nu stiu de unde."
"- Nu departe de aici sta omul care vinde Biblii. Intreaba si tu de el, pentru ca toti il cunosc si ai sa-l gasesti indata."
Dar Iacob nu se grabea. El dorea sa implineasca rugamintea prietenului sau, insa pe fata lui se vedea bine ca nu o facea cu voie buna. A plecat, coborand scara mult mai incet decat o urcase. Totusi era baiat bun la suflet, asa ca pana sa se intoarca cu Biblia, i-a pierit nemultumirea.
Bucuria si recunostinta lui Tom erau fara margini pe cand strangea Cartea la piept.
"-Acum sunt fericit. Ce bine ai facut, Iacob, ca ai strans acesti bani pentru mine!"
Putin dupa aceea, Iacob si-a luat ramas bun de la prietenul sau si de atunci nu s-au mai vazut pe acest pamant. Daca ar fi stiut Iacob ce comoara pretioasa va ajunge Cartea Sfanta pentru prietenul sau, s-ar fi simtit rasplatit cu prisosinta pentru jertfa pe care o facuse. De atunci Tom nu se mai plictisea; nu se mai simtea singur si parasit. Dupa multa citire si cercetare a cunoscut calea mantuirii prin Domnul Iisus si a gasit la El iertare de toate pacatele si viata vesnica. Ce-i mai pasa lui acum ca era singur si parasit de oameni in odaita intunecoasa? El avea pe Domnul Iisus. Ce-i trebuia mai mult?
Acum inima lui Tom ardea de dorinta sa spuna si altora despre Domnul Iisus. "Nu se cuvine sa tin numai pentru mine aceste lucruri minunate", spunea el. Dar cum putea el, un biet olog, sa duca mai departe aceste binecuvantari, cand nu putea nici macar sa se dea jos din culcusul lui? Se gandea insa intruna la aceasta si, in cele din urma, i-a venit un gand. Pentru aceasta trebuia sa faca rost de un creion si de putina hartie alba. Ce bucuros a fost cand a avut in mana hartia si creionul! Taia frumos hartia bucati mici si pe fiecare foaie scria cat putea mai bine cate un verset din Biblie. Deasupra, pe fiecare foaie, mai adauga: "Trecatorule, te rog sa citesti!" si arunca foitele in strada prin fereastra. Avea speranta ca una sau alta dintre foile lui va fi luata de cineva si va ajunge astfel un mijloc de a spune si altora despre Domnul Iisus si despre lucrarea Lui de mantuire.
Trecusera cateva saptamani de cand facea acest lucru, din iubire si cu multa rugaciune, dar fara sa auda ceva despre foitele lui.
Intr-o seara, cativa pasi s-au auzit urcand pe scara. Un domn in varsta si bine imbracat a intrat in odaie, l-a salutat frumos si s-a asezat langa patul lui.
"-Tu esti acela care arunci pe fereastra foite cu versete din Biblie?"– a inceput strainul.
"- Da – raspunse Tom, si o raza de bucurie i-a inundat fata palida. Ati auzit despre cineva care a luat vreuna de pe jos?"
"-Da, chiar eu am ridicat aseara una si mi-a facut mult bine."
"-Cred, fiindca stiu ca este plin de putere Cuvantul lui Dumnezeu"- raspunse Tom.
"- Eu am venit– spuse domnul acela, ca sa-ti multumesc."
"- Nu mie. Eu nu pot decat sa scriu. Dumnezeu este Acela Caruia trebuie sa-I multumesti."
"- Esti fericit in aceasta lucrare pentru Christos? "
"- Mai fericit decat sunt acum nici n-as putea sa fiu vreodata pe pamant. Durerile pe care le am in spate sunt cateodata mari de tot, dar nu pot sa-mi ia bucuria care m-a cuprins. Cu cat mai mare va fi fericirea mea cand voi vedea pe Domnul Iisus si voi putea sa-I spun ca am facut pentru El ce a stat in slabele mele puteri! Dumneavoastra aveti multe prilejuri ca sa-I slujiti, nu e asa?"
"- Ah, copile, cu parere de rau trebuie sa spun ca pana acum n-am folosit aceste prilejuri. Dar, cu voia lui Dumnezeu, de acum inainte va fi altfel. Am la tara, departe de aici, un fiu bolnav, care este pe moarte. Acum cateva zile, cand am plecat de acasa pentru niste treburi grabnice aici, in oras, mi-a spus: "Tata, as dori sa fac ceva pentru Domnul Iisus. Nu pot sa ma impac cu gandul ca in curand voi sta inaintea Lui cu mainile goale". Aceste cuvinte m-au urmarit toata ziua aceea si in cele urmatoare. Cand am trecut aseara pe aici, tocmai a cazut una din foitele tale. Am luat-o si am citit pe ea cuvintele: "Cat este ziua, trebuie sa lucram lucrarile Celui ce M-a trimis; vine noaptea cand nimeni nu mai poate sa lucreze" (Ioan 9.4). Am simtit ca parc-as fi primit o instiintare de-a dreptul din cer. Cuvintele acestea m-au desteptat dintr-un somn lung, de ani de zile, si m-au silit sa cad in genunchi. In aceasta noapte n-am gasit odihna pana nu mi-am recunoscut vina si am cerut iertare Domnului Iisus, al carui sange mi-a spalat toata vina. Da, copilul meu, de douazeci si doi de ani marturisesc ca si eu cred in Domnul Iisus, dar a fost o credinta mai mult cu capul, nu cu inima. N-am trait pentru Domnul meu. Cercetand insa si afland astazi cine este acela care arunca astfel de foite pe fereastra, am fost asa de rusinat, incat m-am hotarat ca, intorcandu-ma acasa, sa lucrez si eu."
Lacrimi de bucurie curgeau pe obrajii slabi si ofiliti ai baiatului.
"- Este prea mult, prea mult!"– sopti el.
"- Dar acum, spune-mi, draga baiete – spuse vizitatorul, uitandu-se cu mila de jur imprejur in odaita saracacioasa – cum ai facut rost de hartia de care ai nevoie?"
"- O, n-a fost atat de greu. Am vorbit cu mama-mare despre aceasta si am rugat-o sa nu-mi mai dea dimineata canuta mea de lapte, ca sa aiba cu ce sa-mi cumpere hartie. Trebuie sa stiti, domnule, ca eu nu voi mai avea mult de trait. Un doctor care m-a vazut a spus ca o mai duc cel mult doua sau trei luni. O raceala si s-a sfarsit cu mine. Si atunci, ce sunt cateva picaturi de lapte pe care le jertfesc pentru Domnul meu, care Si-a dat viata pentru mine? Ce fericiti trebuie sa fie acei oameni care pot sa-I dea mult! "
Ochii vizitatorului s-au umplut de lacrimi. Un oftat adanc i-a iesit din piept.
"- Draga baiete – spuse el in sfarsit, cu glasul tremurand – prin ceea ce faci pentru Domnul Iisus, tu esti aici, in aceasta odaie saraca, mult mai fericit decat mii si mii care marturisesc ca sunt ai Lui, care au timp, daruri si bani, dar care fac asa de putin sau aproape nimic pentru El."
"- Atunci ei nu-L iubesc, spuse Tom serios. Cine cunoaste pe Domnul Iisus trebuie sa-L si iubeasca; si cine-L iubeste nu poate sa stea fara sa lucreze pentru El. Negresit ca, fara dragoste, nu merge."
"- Ai dreptate, Tom. Dar acum sa vorbim ceva despre tine. Cea dintai lucrare a mea pentru Domnul Iisus trebuie sa fie aceasta: sa-ti fac viata mai placuta, atat cat sta in puterile mele. Ce ai spune daca te-as duce intr-un camin pentru copii ologi? Acolo ai avea o buna ingrijire, ai putea sa te bucuri vazand florile si pomii si auzind pasarile cantand. As putea sa staruiesc sa fii primit in acel camin care nu este departe de unde locuiesc eu. Ce spui de asta?"
Ochii obositi ai ologului priveau fata iubitoare a vizitatorului. Dupa un timp oarecare, baiatul a raspuns:
"- Va multumesc. Am auzit despre astfel de camine. As vrea insa sa nu ma duc acolo. Mi-e teama sa nu mor in belsug, cand Domnul Iisus a murit pe cruce in chinuri. Lucrurile de care-mi vorbiti ar putea sa ma atraga prea mult. Mai bine raman aici sa astept pe Domnul Iisus si sa fac lucrarea aceasta pentru El, pana va veni ca sa ma ia acasa. Este, intr-adevar, o bucurie mare pentru un baiat ca mine sa aiba siguranta ca in vecii vecilor va fi la El sus. El are din belsug lucruri pentru un copil orfan si pentru mine este o fericire de a trai pentru El aici si apoi sus pentru vesnicie."
Vizitatorul era foarte miscat de aceste cuvinte. Ele ii rascoleau adancul inimii si-i aratau mai mult decat oricand desertaciunea vietii pe care a trait-o.
"- Bine, dragul meu – a spus el atunci cu o liniste greu ascunsa – vei ramane aici, dar voi avea grija sa primesti o hrana buna si hartie cat vrei, toata viata ta. Iar acum, inainte de plecare, as avea o rugaminte: sa te rogi acum pentru mine."
Spunand aceste cuvinte, omul acela voinic a ingenuncheat langa patul ologului si, abia stapanindu-si plansul, si-a acoperit fata cu mainile. Tom a inceput sa tremure cand a auzit pe acest domn strain cerandu-i sa faca un astfel de lucru. Cand 1-a vazut insa cu capul plecat si suspinand inabusit, a prins curaj. Ceva din stralucirea cereasca s-a asezat pe fata lui palida si cu un glas in care se simtea o adanca cinstire a Domnului, a inceput: "Doamne Isuse, stiu ca Tu ne asculti. iti multumesc ca ai trimis aici pe acest domn, ca sa ma incurajeze in lucrarea mea. Iti multumesc pentru Cuvantul Tau, pe care l-am scris pe hartie, ca a adus rod pentru Tine. Si acum, Doamne Iisuse, Tu vezi cat este el de trist, ca in anii trecuti n-a lucrat destul pentru Tine. Te rugam acum sa-l ajuti ca in zilele ce vor urma sa nu-si mai piarda vremea, ci sa se duca la ceilalti oameni bogati si sa le spuna ca ei nu Te iubesc, daca nu lucreaza pentru Tine. Si iti mai multumesc si pentru toata hartia si mancarea pe care mi le vei da cat voi mai trai. Daca vrei, mai lasa-ma aici pe pamant, ca sa scriu pentru Tine versete din Biblie. Si binecuvanteaza si pe acest domn care este asa de bun cu mine si ajuta-l sa faca intotdeauna voia Ta. Amin!"
"Amin!" a rasunat si de pe buzele celui ce ingenunchease acolo. Apoi vizitatorul s-a sculat si si-a luat ramas bun de la tanarul sau prieten. Inainte de a parasi orasul a luat masuri ca baiatul sa nu duca lipsa de nimic. Apoi s-a intors acasa cu o inima fericita si cu hotararea ferma de a trai de atunci inainte pentru Domnul Iisus. Si, prin harul Domnului, s-a tinut de aceasta hotarare. O viata cu totul noua a inceput in casa lui. Dupa un timp a zidit chiar o casa de adunare pe pamantul lui si aducea in ea satenilor vestea buna despre Domnul Iisus. Cateodata, vorbind celor care veneau sa-l asculte despre pacatul nepasarii, le istorisea despre acest tanar olog prin care si el a fost vindecat de nepasare. Aceasta misca mult pe ascultatori si a fost pentru multi o binecuvantare.
Din cand in cand mai primea cate o veste despre starea saracului, dar fericitului, olog. A mai trait el catva timp, insa la sosirea iernii, cand zapada a acoperit pamantul cu haina ei alba, a venit vestea ca baiatul a murit. Aceeasi posta a mai adus si un pachet mic, in care se afla preaiubita si mult intrebuintata lui Biblie. Ea a fost pastrata ca o scumpa amintire din partea celui adormit. Ba mai mult, cel mai tanar fiu al casei a citit si el in acea Carte pretioasa. A citit si scurtele insemnari scrise pe marginea Cartii si care dovedeau ca baiatul olog avusese o credinta vie si luminata. A citit de asemenea si dorinta celui plecat, ca aceasta Carte Sfanta sa ajunga si pentru altcineva tot atat de Bun Prieten, cum i-a fost lui. Pe prima pagina era scris: „Aceasta Carte Sfanta este cel mai Bun prieten pentru oricine, cum a fost si pentru mine".
Toate acestea au miscat adanc pe acel tanar si l-au facut sa se predea in totul Domnului. Cand a plecat mai tarziu sa lucreze pentru Domnul Iisus si sa duca si altora vestea despre El, a luat cu sine si acea Biblie, ca sa vesteasca din ea sarmanilor nestiutori, Evanghelia.
Scumpul meu cititor, cum stai tu fata de Domnul Iisus? Il iubesti tu ca acest copilas? Iubesti tu Cuvantul Lui? Faci tu orice ca sa ai pe buzele tale Cuvantul lui Dumnezeu? Esti tu gata sa dai lucrul cel mai de pret pentru slujirea lui Dumnezeu? Dar, mai intai de toate, cunosti tu dragostea lui Dumnezeu?
Dragul meu, Domnul Iisus a murit pe cruce pentru tine. Pacatele si nelegiuirile tale L-au suit pe cruce. Primeste-L acum ca Mantuitor al tau. Nu mai astepta. Acum chiar; ziua de maine nu este a ta. Poate ca maine nu vei mai fi pe pamant. Primeste-L chiar in clipa aceasta. Stai pe loc. Nu mai face un pas pana nu primesti jertfa Domnului Isus ca infaptuita pentru tine. Poate ca pasul pe care-1 mai faci este cel din urma. Opreste-te dar si pleaca-ti inima inaintea Celui ce a murit pe cruce in chinuri de nespus. Nu cumva copilasul orfan te face de rusine? Deschide-ti larg inima plina de pacat si nelegiuire si sangele Domnului Iisus o va curati pe deplin, in clipa aceasta, daca tu crezi si-I spui Lui totul. Un indemn sa-ti fie micul orfan, care prin Cuvantul lui Dumnezeu a aflat ca este un pacatos pierdut din pricina nelegiuirilor si a aflat iertare prin sangele Domnului Iisus. Cand a aflat ca, din dragoste pentru el, Domnul Iisus a murit pentru pacatele lui, inima i s-a umplut de bucurie si de atunci si-a pus-o toata in slujba Lui. Procedeaza si tu la fel. De acum incolo din inima ta vor curge rauri de apa vie, cum spune Scriptura. Vino si tu la izvorul apelor vii, adica la Domnul Iisus, si bea cu nesat din acest izvor datator de viata, iar din inima ta va curge multa binecuvantare – pentru tine si pentru cei din jur.
