Dreptatea noastra

       In timpul celui de-al doilea razboi mondial, o femeie credincioasa, a ramas sa ingrijeasca de cei noua copii ai ei, pentru ca sotul a fost trimis in razboi. Vremurile fiind grele, ea muncea ziua la camp, luand dupa ea si copiii
[ cei mici ramaneau singuri la marginea lanului de porumb, rabdand de sete si stand in arsita], iar noaptea cosea cu acul pentru sotia unui colonel, ca sa mai faca rost de ceva de-ale gurii pentru copiii ei.
       Intr-o zi, si-a luat cosuletul cu lucrusoarele cusute si a plecat sa le duca “cucoanei”, pentru ca nu mai avea nimic pentru copii… Fiind razboi, nu gasea zahar, ulei, gris,…si atatea alte lucruri necesare. Asteptand sa vina “cucoana”, nu mica i-a fost mirarea cand l-a vazut pe “domnul colonel”, care venise in permisie. Acesta a salutat-o, a intrebat-o de sotul ei…Ea i-a raspuns cu lacrimi in ochi, ca e ingrijorata pentru el, ca este in linia intai, pe front, la razboi.
       Colonelul i-a raspuns ca asa trebuie, “ ca sa –i omoram pe dusmani”. Si i-a povestit cateva din “ faptele lui de vitejie “. Apoi, mandru, a luat din vitrina, de pe o tava de argint, un bulgare de pamant, amestecat cu sange si a zis: “Asta e sange de inamic , eu l-am omorat!”.  Femeia s-a cutremurat si a ramas fara cuvinte.
El, in mandria lui, a continuat:
       "-Ei, ce zice Dumnezeul tau de asta?"
       Femeia a continuat sa taca,dar la insistentele lui, i-a zis:
       "-Domnule colonel, mi-e frica sa va spun ce zice Dumnezeu despre asta."
       "-De ce? Ce zice?"
       "-Pentru ca El zice asa: “Toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.” [Matei, 26 : 52 ]
       Colonelul s-a intunecat si i-a spus cuvinte de ocara la adresa ei si a Dumnezeului ei…Dar….
Colonelul a plecat din nou pe front si nu s-a mai intors…A pierit in razboi…
       Insa sotul credincioasei, dupa patru ani de razboi, desi ranit, s-a intors acasa la sotie si la cei noua copii ai lor.
       Cat de departe este dreptatea noastra  de dreptatea lui Dumnezeu!