IOSIF IARTĂ‚ PE FRAÅ¢II SĂ‚I
Îi încercase greu pe frații săi,
Dar clocotea de dorul de-a-i ierta.
E-adevărat c-au fost tirani și răi,
Dar dragostea pe toate le uita!
Din cupa fermecată a dedus
Că frații lui sunt pocăiți de toate.
Iar ei, prin mijlocire, au aflat
În domnitor, pe minunatul frate!
Plânsese poate Iosif în robie,
În închisoarea rece-n rugăciune!
Priviți-l însă-acum, cum se sfâșie
De dor și bucurie fără nume!
Din nevăzut, chiar îngerii privesc
Pe-naltul domnitor, ce-și iartă frații,
Îmbrățișând pe micul Beniamin
Și trimițând acasă invitații.
Florin Laiu
