DUMNEZEU ESTE NEPĂ‚RTINITOR
În cetatea Cezarea
Locuia un om cucernic.
El era, în vremea-aceea,
Un sutaș, de stimă vrednic.
Săvârșea des milostenii
Și, în timp ce se ruga,
Domnul îi dădea vedenii,
Pe Corneliu-a-l îndruma.
„Să trimiți la Iope oameni
După Petru, si, apoi,
Tot ce-apostolu-ți va spune,
Să-mplinești, tu și ai tăi”!
Când erau deja pe cale,
Petru se ruga pios
Și, deodată-n viziune
Vede-un lucru urâcios:
O carpetă-ntinsă, mare,
Se pogoară pân’ la el,
Cu-animale, târâtoare,
Ce nu se mâncau defel.
– Taie, Petre, și mănâncă!
– Nu pot, Doamne! Niciodat’
Eu nu am băgat în gură
Ce-i spurcat sau necurat!
De trei ori a fost îndemnul
Însă el nu pricepea,
Ce vroia să-i spună Domnul,
Despre misiunea sa!
Între timp, sosesc trimișii
Și atuncea, hotărât,
Petru pleacă-n Cezarea,
Viziunea-nțelegând.
El le spune, cu uimire,
Că Hristos vrea, tuturor
Să acorde-a Sa iubire.
El nu e părtinitor!
Căci, în viziunea dată,
Domnul l-a avertizat,
Să nu spună, de-azi, vreodată,
Nimănui, că e „spurcat”!
Petru le-a vestit solia
Mântuirii prin Hristos.
A fost mare bucuria:
Pentru Domnul, rod frumos.
Toți cei care ascultară,
S-au umplut de Duhul Sfânt
Și-au ieșit cu Petru-afară,
La botez ei coborând.
Și pe noi Hrist ne trimite,
Ca să ducem vestea-n zbor,
Că-n iubirea Sa cuprinde
Pe toți, nepărtinitor!
Fii un Petru, fii un Pavel,
Pentru Domnul – misionar
Și salvează din păcate,
Azi, pe toți, cât mai e har!
Magdalena Toma
